11 concerte world music, proiecții de filme, expoziții, foodcourt și peste 60 de activități menite să nască și să cultive pasiuni – acesta este pachetul cu care vine în acest an Festivalul PLAI. Fiecare ediție este o poveste, iar pentru cea cu numărul 14 organizatorii au pregătit ceva special.
Participanții sunt așteptați vineri, de la ora 18.00, în grădina Muzeului Satului Bănățean pentru a afla cu ce schimbări va încânta PLAI 2019. Intrarea se va face pe lângă Grădina Zoologică, iar publicul va avea parte de concerte Sonido Tupinamba, Nubyan Twist, Bebel Gilberto. Noaptea va fi încheiată de Panjabi MC.
Zilele de sâmbătă și duminică încep la ora 12.00 cu o mulțime de ateliere și activități pentru toate vârstele; ateliere de inginerie genetică, de ilustrație, de cioplit în lemn, de făcut coronițe din flori, de făcut cosmetice naturale, prezentarea primilor pași de kizomba. Publicul se va putea bucura și de degustări de vin, cafea și ciocolată, mâncare tradițională arabă și din Afganistan, alături de migranți și refugiați stabiliți în Timișoara, dar și posibilitatea de a avea o experiență de fine dining în curtea unei case din cadrul muzeului.
„PLAI a mers mereu dincolo de muzică, aducând în față oameni, proiecte, inițiative care fac comunitățile noastre mai funcționale, deschise. Pentru noi, agenda activităților din timpul zilei este sufletul festivalului. Programul din 2019 este generos datorită tuturor celor care au ales să contribuie la el.”, au transmis organizatorii.
PROGRAM:
Vineri 13, septembrie
19:00 Sonido Tupinamba
20:30 Nubyan Twist
22:00 Bebel Gilberto
23:45 Panjabi MC
Sâmbătă, 14 septembrie
19:00 Balkan Taksim
20:30 Amira Kheir
22:00 Red Baraat
23:45 Bosq
Duminică, 15 septembrie
19:00 47Soul
20:30 Orange Blossom
22:00 Gili Yalo
Abonamentul PLAI poate fi achiziționat la prețul de 98 de lei, online – de pe www.plai.ro și fizic – de la librăriile Cărturești. În perioada festivalului, abonamentul este de 118 lei, iar biletul pentru o zi de distracție poate fi cumpărat la prețul de 78 de lei.