A mai picat un profesor şpăgar de la „Eftimie Murgu”! 40 de euro pentru o notă de trecere la examen!

Odată ce au intrat în sistemul corupt din universitatea reşiţeană, procurorii întocmesc dosare penale pe bandă rulantă. Corupţia era ceva aproape generalizat şi nu reprezintă cazuri izolate, aşa cum a insinuat conducerea universităţii.

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Andrea Minda, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  luare de mită. În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut faptul că inculpata Minda, în calitate de lector universitar la Facultatea de Inginerie şi Management din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, „a primit în zilele de 25 iunie 2012 şi 23 iulie 2012, sume de câte 40 de euro de la un alt angajat al aceleiaşi unităţi de învăţământ, pentru a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de examinare a doi studenţi, pe care i-a declarat promovaţi, deşi aceştia nu asimilaseră cunoştinţele teoretice necesare pentru obţinerea unei note de trecere”, după cum informează Ministerul Public.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Caraş-Severin, acolo unde alţi patru profesori şi un student sunt judecaţi pentru infracţiuni similare. Andrea Minda a intrat în atenţia organelor de cercetare penală în urmă cu trei ani, împreună cu Claudia Andriţoi, dar ancheta a fost finalizată abia acum. Claudia Andriţoi a scăpat, cel puţin deocamdată, de vreo învinuire. În lucru, de data asta la DGA, se află încă un dosar care vizează fapte de corupţie petrecute în Universitatea „Eftimie Murgu”, în capul listei suspecţilor aflându-se Marian Mihăilă, fostul preşedinte al Senatului Universităţii.

Comments

  1. Cristi says:

    Stirea e veche. Au scris cei de la Argument 3 days ago!

  2. Dany says:

    Fumigene !care sunt ! care bandă rulantă, tot s-a scris despre această, mai ai alte exemple ???

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/