A locuit în trei țări din Europa, dar s-a întors acasă, la Bocșa, pentru cea mai bună pizza!

gabi ciucur champions league

Gabriel Ciucur poate spune că „viața bate filmul”. A acumulat experiențe de neegalat în Portugalia, Marea Britanie și Spania.

Cu multă ambiție și mai ales motivat de nevoia de a putea comunica, a învățat limba engleză, portugheza, dar și  spaniola. Fost sportiv, jucător de fotbal, a avut parte de suișuri și de coborâșuri, de provocări care i-au pus la încercare puterea de a se adapta printre străini, în locuri și împrejurări la care nici nu se gândea. Uneori, când părea că a depășit cu bine un obstacol, trebuia să se ivească ceva menit să îi strice echilibrul. Și era nevoit să o ia din nou de la capăt. În momente cheie, adică în timpul crizei economice din 2007-2008 și mai apoi în pandemie, după martie 2000, a luat decizii importante pentru sine, dar mai ales pentru stabilitatea familiei sale. Astfel că, mereu a revenit în cel mai sigur loc, acolo unde îi sunt rădăcinile, familia și prietenii. Adică acasă, la Bocșa…și de ceva vreme, definitiv!

stadio emirate gabi ciucur

Ca să înțelegem povestea unui „destin ca în filme”, trasăm un arc peste timp și ne întoarcem cu peste 25 de ani în urmă, atunci când a avut loc prima plecare.

Portugalia – un pas mic, un eșec mare

Era tânăr și își dorea, asemeni multora dintre cei de vârsta lui, să-și asigure un trai decent, să lucreze pentru a obține un salariu rezonabil, ceea ce în România acelor vremuri era foarte greu de realizat. Astfel că, în 1999 a plecat ca turist în Portugalia, fără drept de muncă și viză valabilă, ceea ce a atras după sine prima nedreptate la care a fost supus de către autorități. Trimis acasă după doar cinci luni, visul de a lucra în străinătate s-a năruit!

Irlanda –  o altă provocare

„Nu știam engleză decât de la televizor, așa, câteva cuvinte, nici măcar să număr până la zece. Era în anul 2000 când am cerut azil politic motivând persecuții din timpul mineriadelor. Echipa de fotbal a românilor din Dublin a fost salvarea mea.

gabi ciucur si raducioiu

Am cunoscut astfel foarte multă lume, am intrat în zona unde eu eram familiarizat cu „vestiarul”, doar jucasem fotbal la Bocșa și jumătate de sezon la Gloria Reșița, echipă care pe atunci era în Liga a-II-a. Așa am pornit, lucrând la negru în diferite locuri, pe șantier, în mediu privat dar și în industria ospitalității.

Spania – țara cu porți deschise

După doi ani, Gabriel Ciucur a renunțat la Irlanda fiindcă între timp primise viză de rezident în cea de-a treia țară unde în sfârșit visul de a se stabili a început să prindă contur. „Am locuit inițial într-un oraș satelit lângă Madrid, Alcorcon și apoi în Mostoles, unde am rămas șase ani. Am lucrat pe o mașină distribuitor pentru Magazinul Leroy Merlin. Însă criza economică ne-a dat planurile peste cap și  ne-a împovărat traiul, astfel că revenirea acasă în România a devenit inerentă.”

Se spune ca viața bate filmul, dar „realitatea” prezentată în filme pare să pălească în fața întâmplărilor din viața reală. Povestea continuă cu o nouă revenire în Spania, în anul 2012, fiind necesară pentru redresarea financiară.

gabi ciucur finala madrid

Marea pasiune a lui Gabriel Ciucur, fost sportiv, jucător de fotbal în țară, dar și în Irlanda, a rămas tot fotbalul și spune că nu a ratat niciun Campionat European, mai puțin în Africa de Sud unde nu a ajuns din cauza distanței. „În 2004 am fost în Portugalia, în 2007 la Mondialul de Fotbal din Germania, apoi in 2008 la Campionatul European găzduit de Austria-Elveția. Apoi, în 2012 am fost în Polonia și Ucraina, în 2014 am fost în Brazilia, în 2016 am fost în Franța, în 2018 am fost în Rusia. În anul 2020 am ratat din cauza pandemiei, dar am fost în Qatar în 2023 și în 2024 la Europeanul de Fotbal din Germania. Dacă obțin viză, intenționez să merg la vară la Mondialul de Fotbal, Canada și Mexic. În plus, am fost prezent la toate finalele de Champions League, ultimele 15-16 ediții. La Londra, în pandemie, nu am mai putut să merg.”  Prezența sa la meciuri este facilitată și prin sistemul de vânzare al  biletelor online, activitate pe care o desfășoară de mulți ani, în baza colaborării cu firme specializate din acest domeniu.

Ambiții de antreprenor

„Am avut timp de trei ani în Reșița un magazin cu articole sportive. Am deschis tocmai când începuse criza economică prin 2009, pe urmă a început să se dezvolte comerțul online și lumea să se aprovizioneze din alte surse. Vânzările au scăzut așa că am renunțat.”

Însă, nu a renunțat la visul de a avea propria afacere. După alte plecări în Spania și revenirea definitivă din cauza pandemiei, Gabriel Ciucur s-a reorientat și în vara trecută a deschis acasă, la Bocșa, o pizzerie.

gabi ciucur si sotia

„Este o afacere de familie, unde lucrez împreună cu soția mea. Din nevoie am ajuns să fiu pizzer, nu am avut experiență, am început totul de la zero, studiind, experimentând acasă, cu materie primă de cea mai bună calitate. Și încă mai am multe de învățat, dar cu toate astea fără frică, încrezător în forțele proprii, am intrat în lumea Horeca și încerc să mă descurc pentru a asigura traiul familiei. Deocamdată livrăm doar la domiciliu, dar sperăm ca în timp să ne putem extinde pentru a primi și clienți aici.”

Gabriel Ciucur mărturisește că acesta a fost visul său încă de acum 25 de ani, să-și deschidă o pizzerie și e bucuros că a reușit să-l ducă la îndeplinire, chiar dacă ceva mai târziu. Investiția e destul de consistentă, a trecut de 25.000 de euro și încă ar mai fi nevoie de finanțare pentru diverse amenajări. Deocamdată un mare bravo, Pizzeriei Bravoo din Bocșa, pentru cei care știu că gustul adevărat începe cu oameni adevărați!

Sursa foto: arhiva personală Facebook

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/