Copiii cu vârsta de peste 12 ani se pot vaccina împotriva coronavirusului începând de astăzi. Aceștia pot fi programați de către aparținători pe platforma de vaccinare sau pot merge direct la centrele care imunizează cu serul de la Pfizer.
„Platforma de programare a fost optimizată și permite programarea copiilor cu vârsta de 12 ani și peste prin contul părinților. Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă. Este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal”, spun reprezentanții RoVaccinare.
Vaccinul autorizat pentru copiii cu vârsta de 12 ani și peste 12 ani este cel produs de Pfizer, despre care studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală.
În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați, potrivit sursei citate.
„În această dimineață au fost trimise formularele de consimțământ către centrele de vaccinare din județ”, ne-a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției județene de Sănătate Publică. Aceste formulare vor fi completate de către adulții care însoțesc copiii la imunizare.