A început reabilitarea Conacului Mocioni din Foeni. Când va fi redat publicului

Castelul Mocioni din Foeni, langa Timisoara, inainte de reabilitare

CJ Timiș a deschis șantierul de reabilitare al Conacului Mocioni din Foeni, un obiectiv cultural deosebit de important pentru patrimoniul istoric. Investiția este posibilă prin accesarea unei finanţări europene nerambursabile din Granturile SEE, în cadrul Programului RO-CULTURA.

Imobilul istoric clasă A va fi reabilitat integral. Potrivit proiectului, la parter se vor amenaja un salon de primire și un hol de onoare care vor permite găzduirea unor evenimente complexe. De asemenea, un colț muzeal va reda atmosfera specifică familiei Mocioni.

Va fi realizată și o bibliotecă dotată inclusiv cu tehnologii moderne, interactive, precum și o cafenea culturală. Curtea și grădina vor fi amenajate peisagistic, pentru a permite organizarea de evenimente în exterior. Subsolul și podul vor fi igienizate, consolidate și vor servi ca spații tehnice. Imobilul va fi reabilitat până în luna aprilie 2024, conform documentației.

1 conacul mocioni

„Demararea lucrărilor a fost un efort considerabil al aparatului de specialitate. Vorbim atât de un imobil istoric, cât și de o finanțare nerambursabilă printr-un program deosebit de exigent. Putem spune că investiția a intrat în linie dreaptă. În paralel, lucrăm și la celelalte activități ale proiectului. La final, în 2024, ne vom bucura de un nou punct important pe harta turistică a Timișului, așa cum ne place să vizităm în vacanțele de peste graniță.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ.

3 conacul mocioni

Conacul, în urma reabilitării, va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vor fi organizate acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale și turistice, campanii de sensibilizare și informare, vizite de studiu, rezidențe de artă stradală și amenajare peisagistică, baluri caritabile etc. De altfel, se dorește revigorarea economică, socială și culturală a întregii zone, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni.

Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit prin licitație publică Asocierii T.T. & CO SOLARIA GRUP SRL (lider) – EURAS SRL – GRAPHIC SPACE SRL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/