S-a dat startul licitației pentru dotarea ambulatoriului integrat de la Bozovici. Aproape 200 de echipamente medicale vor fi achiziționate pentru ca centrul medical să fie pus pe picioare.
Primăria Bozovici și Spitalul Județean de Urgență Reșița și-au unit forțele și au câștigat un proiect de peste 7 milioane de lei pentru dotarea unui ambulatoriu integrat în comună. Fondurile vin din Planul Național de Redresare și Reziliență.
CITEȘTE ȘI: Comuna din Caraș-Severin care a luat fața orașelor cu pretenții din țară!
La finalul lunii iunie a fost lansată licitația pentru achiziția echipamentelor necesare desfășurării activităților medicale ambulatorii în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru următoarele secții: Cardiologie, Cardiologie pediatrică, Chirurgie generală, Chirurgie pediatrică, Chirurgie toracică, Chirurgie vasculară, Dermatovenerologie, Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Endocrinologie, Gastroenterologie, Gastroenterologie pediatrică, Medicină internă, Obstetrică-ginecologie, Oftalmologie, Otorinolaringologie, Ortopedie şi traumatologie, Ortopedie pediatrică, Pediatrie, Pneumologie, Pneumologie pediatrică.
Licitația este împărțită pe 3 loturi, iar firmele care doresc să participe se pot înscrie până în data de 1 august. Este vorba în total despre 195 de echipamente care vor permite înființarea tuturor specializărilor. Ele au termen de livrare 3 luni de la momentul semnării contractului de ambele părți.
Primarul Adrian Stoicu spune că, până vor ajunge echipamentele, vor fi gata și lucrările în interiorul clădirii, pe care le face din banii administrației locale. „O să punem accent pe cabinetul de Pediatrie, că avem o doctoriță pediatră care deja lucrează și pe cel de Chirurgie, unde la fel avem medici și au început activitatea.”, ne-a declarat edilul-șef, care a subliniat că proiectul nu este unul deloc ușor, procedurile fiind extrem de greoaie.