(A fost odată) un pleonasm…

Imperios necesar – o alăturare atât de frecventă, o combinație prezentă în limba română actuală, clișeu al oamenilor momentului, insistenți, vizibili, asociere finanțistă, dar și culturală: „Vicepreședinte CJ Hunedoara: E imperios necesar să fim solidari”. (presshub.ro); „Cultură Naţională – Cultură Generală. Un binom imperios necesar” (http://www.gazetademaramures.ro/); „«Este imperios necesar să nu mai înceapă cursurile imediat după realizarea acțiunilor de dezinfecție și dezinsecție din unitățile de învățământ», a spus Monica Anisie.” (http://sparknews.ro/); A devenit imperios necesar ca banca centrală să-şi coordoneze politicile (www.zf.ro); „Flutur: «Este imperios necesar să legăm Mănăstirile Moldovița și Putna printr-un drum pitoresc»” (www.suceavalive.ro).

Totuși, e loc și de scepticism. Ce înseamnă imperios? Ce caută alături de necesar? E rost de vreo repetiție condamnabilă? O fi vreun pleonasm ne(re)simțit? De la uz, de la realitatea lingvistică a momentului, până la cea oficială este însă o opreliște: cartea de domeniu.

Astfel, aflăm ușor că: imperios, ~oasă înseamnă „(într-un mod) neapărat necesar. – Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010. Pe scurt, imperios ar fi un soi de superlativ fandosit pentru necesar, adică foarte necesar. Mai departe, altă carte, aceeași concluzie: „imperiós, -oásă adj. (și adv.) absolut necesar, obligatoriu; stringent. (< fr. impérieux, lat. imperiousus)” – Marele dicționar de neologisme, 2000. A treia căutare e finalizată astfel: „imperiós ~oásă (~óși, ~oáse) Care este absolut necesar; care cere o soluționare imediată; obligatoriu; stringent; presant; arzător.” – Noul dicționar explicativ al limbii române, 2002.

Interesante sunt însă dicționarele de sinonime. Așadar, e greu de trecut cu vederea punctul al doilea („absolut”), chiar primul element al întâiului punct („imperativ”): „imperiós adj., adv. 1. adj. imperativ, presant, stringent. (Nevoi ~oase.) 2. adj., adv. v. absolut.” (Mircea și Luiza Seche, Dicționar de sinonime, 2002). Absolut necesar? Negreșit! De ce-ar fi corect absolut necesar și ar fi greșit imperios necesar? Intervine însă un detaliu: originea. Acestuia i se adaugă, poate, și scopul unui dicționar de sinonime – mai deschis spre uz, spre context, mai general, mai puțin restrictiv ori constrângător. Același dicționar de sinonime nu-l notează însă pe imperios ca sinonim pentru necesar: „NECESÁR adj. 1. v. indispensabil. 2. v. neapărat. 3. v. trebuincios. 4. v. util.” De asemenea, „NECESÁR, -Ă adj. Care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. // s.n. Ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. [Cf. fr. nécessaire, it. necessario, lat. necessarius].” – Florin Marcu și Constant Maneca, Dicționar de neologisme, 1986.

Deși n-aș spune fără urmă de tremur ori dubiu în glas că avem de-a face cu un pleonasm, mai aduc un argument care să susțină ideea repetiției interzise: „Lingviştii mai spun că necunoaşterea etimologiei cuvintelor duce la apariţia unor pleonasme «latente», des întâlnite în limba română: «ortografie corectă», «asigurarea securităţii», «a cronometra timpul», «caligrafie frumoasă», «muncă laborioasă», «panaceu universal», «imperios necesar», «şi-a adus aportul».” (https://www.viata-libera.ro/magazin/99146-pleonasmul-actor-principal-in-vorbirea-curenta). Rețin determinantul latent din context. Dubito…

Până la urmă: „Nu există român care să nu muşte măcar o dată în viaţă din bucata de pâine cu pleonasme.” (ibidem). Uneori, e chiar delicioasă!

• Tweet
• Pin It