A doua peșteră ca întindere din Banat, Comarnic, se redeschide pentru turiști

pestera comarnic
casinoherculane by sungarden

Una dintre cele mai mari peșteri din Banat se redeschide pentru turiști, odată cu venirea primăverii.

Pasionații de frumuseți subterane, și nu numai, pot vizita, de luna viitoare, rezervația speologică din inima Munților Banatului. Peștera Comarnic a fost închisă în noiembrie anul trecut, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și va fi redeschisă, de la 1 aprilie, de Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.

Pentru vizitarea obiectivului, care se poate face de luni până duminică, turiștii trebuie să se organizeze într-un grup de minimum cinci persoane. Programul de vizitare este următorul: 10.30 – 12.30, 13.00 – 15.00 și 15.30 – 17.30.

Potrivit reprezentanților Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, vizitatorii au asigurat ghidul în weekend, în zilele de sâmbătă și duminică. Pe parcursul săptămânii, de luni până vineri, pentru a beneficia de serviciile ghidului, turiștii trebuie să facă solicitarea cu minimum 24 de ore înaintea vizitei, la numărul de telefon 072-7506575.

Vizitarea cavernei se face contracost, tariful perceput fiind, din acest an, de 25 de lei pentru adulți, și 10 lei pentru copii, elevi și studenți.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

De la 1 aprilie, redeschidem peștera pentru turiști. Așteptăm să ne viziteze și în acest an turiști din toate colțurile țării. Anul trecut am avut în jur de 3.000 de vizitatori. Peștera Comarnic este, de altfel, cel mai vizitat obiectiv din parc. Recomandarea noastre este ca turiștii să fie echipați corespunzător, cu îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată pentru munte. Vizita este ghidată, iar ea durează în jur de o oră și jumătate”, ne-a precizat Nicolae Ifca, directorul Parcului Național Semenic-Cheile Carașului.

Peștera Comarnic este situată în inima Munților Banatului, la jumătatea distanței dintre Reșița și Anina. Comarnic este cea mai frumoasă și sălbatică peșteră din Banat. Este a doua ca lungime din Banat (6.200 m), fiind întrecută ca întindere doar de peștera Buhui (6.547 m).

Din cei 6.200 de metri structurați pe trei nivele (fosil, subfosil și activ), turiștii pot vedea doar nivelul superior, cel uscat, pe o lungime de 1.750 de metri. Nivelul inferior este străbătut de cursul subteran al părăului Ponicova.

Foto: pnscc.ro

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/