A doua contestație pe Centura Timișoara vest, respinsă! Se poate semna contractul

centura timisoara vest

CNSC a respins o a doua contestație depusă de ARL Cluj la desemnarea constructorului pentru Centura Timișoara Vest. Se poate ajunge, din nou, în instanță.

După finalul licitației, compania din Cluj a depus contestație împotriva desemnării antreprenorului, o firmă din Turcia. S-a ajuns la Curtea de Apel București, care, în toamnă, a decis să se reevalueze ofertele.

CNAIR a făcut asta și a desemnat, din nou, compania turcească.

„S-a desemnat câștigătorul pentru construirea Variantei Ocolitoare Timișoara Vest, după finalizarea reevaluării ofertelor! Vorbim de același constructor turc, având în vedere că decizia CNSC din 9 septembrie 2024 este menținută prin soluția definitivă a Curții de Apel București, din data de 25 octombrie, și validează, de altfel, rezultatul anunțat inițial de CNAIR. (…) Semnarea contractului va fi posibilă după 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse noi contestații”, a transmis, în 31 octombrie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ei bine, ARL a mai depus o contestație, care a fost iarăși respinsă. Deși se mai poate ajunge în instanță, CNAIR poate semna contractul, deoarece s-a modificat legea achizițiilor publice.

Valoarea contractului de construire a Centurii Timișoara Vest este de 1,41 miliarde de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul de Transport 2021 – 2027. Drumul va avea o lungime de 13,9 kilometri și trebuie realizat în 30 de luni, din care 6 luni sunt destinate proiectării.

Noua variantă ocolitoare va face parte integrantă din Centura Municipiului Timișoara, iar pe traseul acesteia se vor construe ⁠un pasaj peste DN59A, continuat cu un pasaj peste CFR 100, în lungime totală de 750 de metri;  ⁠un pasaj peste DN 6 și CF 133; ⁠un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol; ⁠4 noduri rutiere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/