Acuzații grave la adresa fostei conduceri a Reșiței! Șeful Asociației de Pescari Sportivi Caraș-Severin îi învinuiește pe foștii edili de stoparea unei investiții de aproape 2 milioane de euro în zona Moniom.
Cartierul Moniom ar fi putut fi transformat într-un loc de vis, dar planul a fost spulberat de fosta conducere a Primăriei Reșița. Acuzațiile sunt aduse de președintele Asociației Pescarilor Sportivi Caraș-Severin, Mihai Orbulescu. Acesta susține că în Moniom, pe suprafața fostului islaz comunal, ar fi putut exista astăzi un centru de agrement pentru pescari și chiar un ștrand, poate cel mai mare din România, totul din banii Federației Române de Pescuit Sportiv. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 1,8 milioane de euro, însă proiectul a fost blocat de edilii din ultimii ani. La ora actuală, nu se știe al cui este terenul respectiv: al Primăriei Reșița sau al UCMR.
„Acolo se poate face o bază de agrement pentru populație de nu există. Regimul juridic al terenului nu este stabilit că nici nu se vrea să se stabilească. Extrasul de carte funciară îmi indică că este al Primăriei. Domnul Crina îmi spune <<Nu, e cu totul altceva!>> Cum să fie cu totul altceva?! Extrasul de carte funciară indică proprietarul, ăla este sfânt și tu îmi spui, domnule Crina, că nu este. Păi mă faci prost în față cu certificatul de urbanism?! Nu a vrut și nu se vrea. Este alt scop, fiindcă am auzit că este acționar la ștrandul de sus, cu nu știu ce împrejurări. Dând drumul la chestia asta, i-ai distrus și ștrandul ăla, fiindcă vine omul cu 5 lei, nu se va mai duce nimeni cu 20 de lei. (…) Acolo era prevăzut și un ștrand, fiindcă este loc și s-ar putea să iasă cel mai mare ștrand din țară acolo. Suprafață există, lucrările nu sunt foarte costisitoare și atunci va fi cu intrare cu 5 lei și vor veni toți acolo”, a declarat Mihai Orbulescu, președintele Asociației Pescarilor Sportivi Caraș-Severin.
Pe de altă parte, fostul viceprimar cu atribuții de primar în Reșița, Ioan Crina, susține că nu își amintește ca asociația în cauză să fi depus vreun document în acest sens.
„Nu cunosc așa ceva, nu mai știu. A venit el o dată să îmi spună mie, demult, că vrea să facă nu știu ce pe un anumit teren, dar nu-mi amintesc să fi venit cu extras de carte funciară. O primărie serioasă și o administrație publică nu poate da cui vor mușchii ei un teren. Există mai multe moduri de a da un teren: prin concesiune sau prin închiriere. Închirierea se dă pe termen scurt de maximum un an de zile și nu ai voie să faci construcții, concesiunea se stabilește prin hotărâre de Consiliu Local și se concesionează prin licitație publică. (…) Dacă terenul este scos la licitație, poate participa oricine. Nu e Orbulescu cu asociația lui favorizat”.
Ioan Crina neagă că ar fi deținut acțiuni la un alt ștrand din oraș și că acest fapt ar fi fost motivul respingerii proiectului: „Nu dețin nicio acțiune. Exclus! Nici n-am deținut”.
Mihai Orbulescu susține că în urmă cu patru ani s-a început amenajarea zonei și au fost deja investiți 26.000 de euro, însă acum a apărut problema proprietarului terenului. Deși afirmă că extrasul de carte funciară arată că terenul aparține Primăriei, va apela și la UCMR pentru a face lumină în acest caz.