Și în acest an, elevii merituoși la învățătură beneficiază de burse de performanță și de merit. Acestea nu sunt însă singurele burse acordate elevilor.
La nivel județean, peste 10.500 de elevi beneficiază de burse școlare sub diferite forme: sociale, de studiu, de merit și de performanță. O situație prezentată de curând de conducerea Inspectoratului Școlar Județean arată că numărul beneficiarilor a crescut în acest an școlar, comparativ cu perioada 2021-2022.
Singura scădere constatată de reprezentanții ISJ este în cazul Programului „Bani de liceu”, de care au beneficiat în anul școlar trecut 272 de elevi, față de 266 în prezent. „A scăzut numărul pentru că elevii au avut posibilitatea de a opta și pentru o altă formă de sprijin, având în vedere că Ministerul Educației a reușit să mărească efectiv cuantumul burselor sociale, de merit și de performanță și au putut oferi acestor elevi posibilitatea de a opta. Din acest motiv, bursele la nivelul județului Caraș-Severin au crescut și au fost suplimentate de fiecare dată. Pe lângă bursele sociale au fost introduse și acele tichete sociale, în cuantum de 500 de lei pentru fiecare elev. Și aș dori să menționez aici că elevii, preșcolarii, care nu au beneficiat până în luna decembrie de încărcarea acelor carduri, de tichete sociale, în prima jumătate a lunii ianuarie vor avea aceste sume pe card. Și nu pot spune că este o sumă micuță, ci una considerabilă la nivel de județ. Dacă în 2021-2022 am avut 1.541 de elevi, în acest an, în prima sesiune, am avut 2.313, iar în sesiunea din ianuarie probabil că numărul acestora va crește, după ce se fac verificările de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.”, a explicat inspectorul școlar general Carina Pristavu.
În ceea ce privește bursele sociale, numărul beneficiarilor a crescut de la 1.965 de elevi în anul școlar 2021-2022, la 4.464 în cel actual. La bursele de merit s-au încadrat 2.762 de elevi , iar la cele de studiu – 786 de beneficiari, față de 146 în anul școlar precedent. Cea mai notabilă creștere s-a înregistrat în privința burselor de performanță, în acest an 82 de elevi reușind să se încadreze în criteriile de acordare a acestei forme de sprijin, față de 9 beneficiari – în anul 2021-2022.
„Legat de bursele de performanță aș vrea să trag o concluzie, poate este personală, dar văzând o creștere atât de mare, demonstrăm că a crescut calitatea pregătirii elevilor noștri. Ceea ce este un fapt îmbucurător și denotă că toți profesorii din Caraș-Severin încearcă să-și facă cât mai bine treaba. Nu suntem perfecți, dar tindem spre perfecțiune.”, a mai spus Carina Pristavu.