Incidentul s-a întâmplat chiar în zona centrală a municipiului Reșița, în urmă cu aproximativ o oră. Persoana care s-a prăbușit de pe schelă este un tânăr de 33 de ani, care lucra ca muncitor la firma care reabilitează termic blocul.
Colegii săi nu își explică cum de s-a putut întâmpla așa ceva, pentru că tânărul este un muncitor grijuliu. N-a urcat pe schelă pentru prima dată. Ca să lămurească misterul, și inspectorii ITM s-au prezentat la fața locului. „Firma este Ducu Cris din Reșița, de construcții, iar ceea ce vă pot spune până acum este că o persoană care executa lucrări de anvelopare a unui bloc a căzut de la etajul 5. Persoana are 33 de ani și se numește Istrate Marius. Urmează să efectuăm cercetări. Din primele informații, potrivit spuselor administratorului, pe care le vom verifica, bărbatul are contract de muncă, fișă de instruire, fișă medicală”, a declarat Gheorghe Marișescu, inspectorul ITM, prezent la fața locului.
Imediat după ce tânărul s-a prăbușit, colegii au chemat ambulanța care l-a transportat de urgență la spital. Medicii spun că bărbatul a avut mare noroc că a scăpat cu viață.
„I s-a făcut tomografie pe tot corpul și momentan sunt fracturi ale oaselor feței și fractură de bazin. Starea lui este stabilă și e echilibrat. Pacientul va fi ținut sub supraveghere medicală”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Iaro Marșalic pentru www.expressdebanat.ro.