Ideea iluminatului arhitectural este agreată deopotrivă de Primăria Reșița și de Asociația Culturală Reșița Română, proprietarul clădirii.
Această idee s-a materializat în unul dintre cele 23 de proiecte depuse de reșițeni pentru a fi finanțate de primărie. Inițiator a fost chiar Nicolae Plujar, președintele Asociației Culturale Reșița Română. Dorința sa, de a fi iluminată clădirea simbol al Reșiței, a apărut atunci când au fost marcate zile de luptă împotriva diverselor afecțiuni. Palatul Cultural a fost iluminat în diverse culori, lucru posibil cu instalații aduse din alte părți.
„Atunci ne-am gândit ca Reșița să aibă instalația proprie. Să ne gândim doar la Ziua Națională sau la Ziua Europei, când clădirea poate fi iluminată în culorile drapelului național sau în culoarea steagului Europei. Clădirea este chiar în centrul orașului și multă lume trece pe lângă ea”, declară Nicolae Plujar.
Proiectul său, în valoare de 150.000 de lei, a fost declarat neeligibil întrucât Palatul Cultural nu aparține domeniului public al orașului. Nicolae Plujar însă a discutat cu oameni din primărie, care i-au explicat că o asemenea investiție poate fi realizată de municipalitate cu acordul consiliului local.
„Când am încheiat contractul cu Consiliul Județean pentru Palatul Cultural, am primit multe oferte din sectorul privat. Asta ar fi însemnat ca Palatul Cultural să găzduiască un cabaret sau un cazinou. Dar clădirea a fost ridicată pentru comunitate, pentru oameni. De acea, cred că trebuie rămână a comunității și suntem deschiși la dialog pentru a fi iluminată arhitectural”, a mai spus Plujar.
Un proiect similar, în valoare de 250.000 de lei, a fost depus de Ioana Ciolea pentru iluminarea furnalului. Inițiativa sa a fost, de asemenea, declarat neeligibilă pe același motiv. Însă Dorinel Hotnogu, consilier cultural în cadrul Primăriei Reșița, nu exclude posibilitatea ca cele două inițiative să fie realizate. „Primăria intenționează să dialogheze cu proprietarii acestor clădiri și să realizeze obiectivele legate de acestea”, a declarat Hotnogu.