Profesorul Kazuya Yoshida, implicat în misiuni de explorare a asteroizilor și în dezvoltarea unui rover lunar, este unul dintre invitații speciali ai festivalului UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, organizat între 6 și 9 noiembrie.
Kazuya Yoshida, de la Universitatea Tohoku, a participat la proiecte importante de explorare a spațiului, printre care misiunile Hayabusa, dedicate studierii asteroizilor. A coordonat și echipa HAKUTO, care a dezvoltat un rover robotic pentru competiția Google Lunar XPRIZE, cu obiectivul de a explora suprafața Lunii.
Profesorul japonez este unul dintre cei doi invitați speciali ai festivalului UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Jutsu, între 6 și 9 noiembrie. Evenimentul aduce în prim-plan robotica, cercetarea și antreprenoriatul. Celălalt invitat este profesoara Miwako Kitamura, specialistă în inovare și dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale.
La Timișoara, Yoshida va prezida juriul celei de-a doua ediții a competiției Space Engineering Challenge, programată sâmbătă, 7 noiembrie, în Peștera Românești.
Componenta de antreprenoriat va fi reprezentată de Startup Ideas Competition, organizată duminică, 8 noiembrie, la Zbor Hub. Participanții își vor prezenta ideile în fața unui juriu din care va face parte profesoara Miwako Kitamura. Aceasta activează la Centrul de Incubare a Startup-urilor al Universității Tohoku, unde susține inițiative inovatoare și colaborări internaționale.
Festivalul se încheie luni, 9 noiembrie, cu două conferințe publice la Centrul de Conferințe al UPT, de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 2B. Prima conferință va fi susținută de Kazuya Yoshida, de la ora 17.00. Profesorul va vorbi despre modul în care roboții și inteligența artificială ar putea contribui la explorarea Lunii și la construirea unor viitoare baze umane.
De la ora 18.00, profesoara Miwako Kitamura va prezenta experiența Universității Tohoku în transformarea cercetării în proiecte inovatoare și inițiative antreprenoriale.
Accesul la conferințe este gratuit, în limita locurilor disponibile. Înscrierea pentru evenimentele publice din 6 și 9 noiembrie se face prin completarea formularului online.