Ioan Dragomir, reprezentantul Guvernului Niculescu în Caraș-Severin! Ionuț Gârtoi, subprefect!

dragomir ioan prefect cs

PSD dă atât noul prefect, cât și noul subprefect de Caraș-Severin! Premierul Luca Niculescu e așteptat să emită ordinele de numire chiar astăzi!

Ioan Dragomir revine în funcția de prefect al județului Caraș-Severin ca urmare a reintrării PSD la guvernare, de data asta, pe cont propriu. Pentru funcția de subprefect a fost creditat profesorul Ionuț Gârtoi, președinte al organizației municipale PSD Reșița.

Liderul social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, a salutat revenirea lui Dragomir la conducerea Prefecturii Caraș-Severin, cel împreună cu care l-au convins pe omul de afaceri Dorinel Umbrărescu să investească la Oțelu Roșu, în combinatul pe care astăzi îl transformă spectaculos și îl pregătește pentru a reîncepe producția.

„Mi-am dorit să revină domnul Dragomir”, a recunoscut Hurduzeu, subliniind însă că decizia nu îi aparține lui, ci premierului Niculescu.

Ionuț Gârtoi a ocupat funcții de conducere în Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Casa Corpului Didactic, dar are și o importantă experiență dobândită în birourile electorale, acolo unde a apărat interesele PSD.

Liberalul Cristian Gâfu a fost nevoit să plece din funcția de prefect după ce Ilie Bolojan a eșuat în negocierile pentru formarea unui nou guvern și a dus PNL-ul în opoziție.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/