Cosmin Tabără cere alegeri în PNL Timiș. „Pot fi un om politic puternic chiar dacă nu sunt președinte”

cosmin tabara

Cosmin Tabără cere alegeri în PNL Timiș și PNL Timișoara și spune că vrea să se implice în continuare în partid. Declarațiile vin după ce liberalul și-a depus demisia din funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, pe care a ocupat-o timp de un an și jumătate.

„Cred că trebuie făcute, nu știu dacă se vor face de sus în jos sau de jos în sus”, a declarat Cosmin Tabără pentru Express de Banat, întrebat dacă în PNL Timiș și PNL Timișoara, conduse interimar din 2024, ar trebui să se organizeze alegeri interne. „Eu mă simt și acum rușinat de ce s-a întâmplat la Filarmonică. Am spus de atunci că noi vom deconta.”, a continuat liberalul.

Tabără se referă la alegerile pentru conducerea PNL Timișoara din 3 iulie 2021, când a candidat împotriva lui Raul Ambruș. Scrutinul a fost suspendat după un conflict între susținătorii celor doi, pe fondul disputelor privind listele de vot. La alegerile reluate pe 31 iulie au avut loc noi incidente, calmate de forțele de ordine.

CITEȘTE ȘI: Cosmin Tabără, primul liberal din Timiș care demisionează după apelul lui Bolojan

Întrebat dacă va candida în alegerile interne, fostul președinte al PNL Timișoara a spus că nu urmărește neapărat să revină la conducerea organizației.

„Am condus PNL. Cred că pot fi un om politic puternic chiar dacă nu sunt președinte. Nu cred că astăzi m-ar interesa să conduc PNL, aș vrea să devenim puternici noi, nu neapărat cu mine lider. M-aș înhăma la muncă cu oricare care merge pe drumul drept. Îi sunt alături, fără a cere absolut nimic în schimb.”, a afirmat Tabără.

Liberalul critică modul în care au fost luate unele decizii în organizația timișeană. El spune că problemele au început încă din perioada lui Nicolae Robu, când puterea ar fi fost concentrată în mâinile unui grup restrâns de oameni. Despre actualele conduceri ale PNL Timiș și PNL Timișoara, Tabără spune că are o relație corectă cu ambele. Respinge însă asocierea cu diverse grupări din partid.

„O relație corectă, îi respect pe ambii. Sunt loial partidului. Nu voi face parte niciodată dintr-o grupă, grupare, gașcă, gășculiță. Am un respect pentru domnul Pirtea, este și deputat, și rectorul UVT. Iar domnul Gaiță… să facă politică. Liberală”, a declarat Cosmin Tabără.

„PNL îl va cunoaște cu adevărat pe Cosmin Tabără”

Tabără spune că PNL trebuie să își recâștige credibilitatea în Timiș prin schimbări interne și fără să mai depindă de sfaturi venite din alte județe sau de la alte partide.

„PNL din Timiș și Timișoara îl va cunoaște cu adevărat pe Cosmin Tabără, așa cum l-a cunoscut Robu în 2019. Voi vorbi mai mult, nu mai sunt cenzurat nici de funcția de vicepreședinte, nici de cea de viceprimar, nici de cea de președinte PNL Timișoara. (…) Din 2020 PNL se păcălește la alegeri în Timiș. Nu mai vreau să primim sfaturi de la alte județe, de la alte partide. Ăsta este drumul pe care trebuie să meargă PNL pentru a-și redobândi credibilitatea.”, a declarat Tabără.

În opinia sa, reformă nu înseamnă doar schimbarea mesajului, ci și a oamenilor care îl transmit.

„Dacă vrem să ne reformăm, trebuie să ne reformăm noi, nu să schimbăm doar mesajul, ci și mesagerii care nu sunt credibili să poarte mesajul nostru în rândul electoratului. Asta înseamnă să fii un om curat, acceptat de societate.”, a conchis liberalul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/