Poliția a deschis dosar penal după accidentul lui Ruben Lațcău cu tramvaiul. Sunt suspiciuni de fals

ruben latcau
vestmed 1000x200

Polițiștii au deschis un dosar penal după accidentul din 30 septembrie, în care Ruben Lațcău a intrat cu mașina într-un tramvai. La momentul accidentului, viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, conducea un autoturism al Societății Drumuri Municipale, potrivit News.ro.

Dosarul a fost deschis in rem la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și vizează suspiciuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au solicitat documente și imagini video ca să vadă cum s-a produs accidentul care a avut loc în 30 septembrie, la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Brașov din Timișoara.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Ancheta urmează să stabilească dacă documentele întocmite după accident respectă prevederile legale și dacă au existat nereguli în modul de gestionare a incidentului. Verificările îi vizează și pe reprezentanții SDM Timișoara.

Reamintim, în 2018, Ruben Lațcău a fost condamnat la 40 de ore de muncă în folosul comunității după ce a fost prins în timp ce conducea, deși avea permisul suspendat. Lațcău și-a executat orele de muncă la Horticultura în 2020, înainte să ajungă viceprimar.

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/