„Este o crimă”. Plățile blocate pun în pericol rețeaua de gaze din două comune de lângă Timișoara

lucrari retea gaz dudestii noi
vestmed 1000x200 Stiri Timisoara publicitate pentru instalatii electrice

Lucrările la rețeaua de gaze din Dudeștii Noi și Becicherecu Mic riscă să fie întârziate, după ce Guvernul nu a mai decontat lucrările din luna mai. Cele două comune cer ajutorul CJ Timiș ca să poată continua investiția.

Rețeaua de gaze este construită prin Programul Anghel Saligny și va deservi peste 1.600 de gospodării din Dudeștii Noi și Becicherecu Mic. Ultima plată de la bugetul de stat a fost făcută pentru o cerere depusă în mai. De atunci, alte cereri au rămas neachitate, deși lucrările continuă.

Situația a fost prezentată de Alin Nica, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Dimitrie Țichindeal și consilier județean Forța Dreptei.

„Pe teren, proiectul este executat în proporție de aproape două treimi. Plățile realizate până acum acoperă în jur de o treime. Diferența înseamnă lucrări făcute și neplătite, iar cauza e una singură: plățile de la bugetul de stat sunt sistate.”, a declarat Alin Nica.

Rețeaua ar urma să fie gata în martie 2027. Investiția se ridică la aproximativ 33 milioane de lei; cele două comune trebuie să contribuie cu 7 milioane de lei. Asociația a cerut CJ Timiș să acopere cel puțin jumătate din sumă, adică 3,5 milioane de lei. Banii ar putea fi acordați printr-un parteneriat cu localitățile sau printr-o altă formulă legală.

„Cele două comune, la fel ca majoritatea din județ, sunt sub o presiune fantastică anul acesta. Nici anul trecut, nici anul acesta nu s-au făcut rectificări ale bugetului de stat și să se acorde sume, cum se acordau în fiecare toamnă, pentru acoperirea cheltuielilor de sfârșit de an.”, a explicat Nica.

Administrațiile locale nu mai pot lua nici credite ca să își acopere cheltuielile, mai spune Nica, „pentru că plafonul de contractare, dar mai ales cel de trageri, pe 2027, a fost epuizat.” „Toată lumea s-a înghesuit, începând din mai-iunie, să ia credite ca să finalizeze proiectele din resurse proprii, neavând alte surse de finanțare.”, a explicat el.

Simonis: „Este o crimă” că Guvernul nu alocă banii

Conducerea CJ Timiș critică Guvernul pentru că nu mai plătește lucrările și nu alocă bani pentru contribuția pe care trebuie să o asigure primăriile la proiectele locale.

Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Este o crimă ca doi ani la rând și mai ales în ani de implementare cu termen limită a PNRR, Guvernul României să nu aloce localităților care au aceste cofinanțări. Nerealizarea acestor obiective înseamnă neatragerea banilor europeni. Pentru 1 leu pe care nu îl dai, pierzi 9 lei pe care puteai să îi absorbi dacă ai fi făcut investiția.”, a declarat Simonis.

Simonis a avertizat că firmele care au lucrat pentru stat, dar nu și-au primit banii, riscă să intre în faliment.

„Aceste companii, care au contracte semnate pe Anghel Saligny, CNI și alte programe naționale, care au făcut lucrările și nu au decontate sumele, încet-încet intră în faliment pe bandă rulantă. Iar când vom vrea să relansăm economia, va trebui să construim de la zero societăți cu care să facem asta, că vor fi moarte toate cele care au lucrat cu statul anul acesta.”, a mai spus el.

CJ Timiș analizează cererea asociației. În județ sunt două proiecte de gaze într-un stadiu avansat: cel din Dudeștii Noi și Becicherecu Mic și proiectul derulat prin ADI Gaz Est. Pentru al doilea proiect, județul a alocat deja 6 milioane de lei, în acest an, bani care au fost cheltuiți.

„Conectarea la rețelele de gaze este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face, mai importantă decât asfaltul, chiar dacă electoral nu se vede, mai ales în zone unde există potențial de creștere. O să identificăm resursele și formula juridică prin care putem finanța.”, a mai spus Simonis.

Proiectul rețelei de gaze pentru Dudeștii Noi și Becicherecu Mic a început în 2007, dar a fost blocat de o condiție legală: locuitorii trebuiau să semneze că vor să se racordeze. Doar 5% au semnat. Condiția a fost eliminată în 2019. În 2020, proiectul a fost depus pentru finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar banii au fost aprobați în 2021. În 2022, proiectul a fost trecut pe Programul Anghel Saligny. Contractul de finanțare a fost semnat în 2023, iar cel pentru proiectare și execuție, la finalul lui 2024.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/