Primarul Reșiței e „uşor descumpănit și, în același timp, revoltat” că Domeniul Turistic Semenic e, în opinia sa, sabotat de Agent Green!
Proiectul turistic de pe Semenic provoacă un nou schimb de acuzații între ONG-ul de mediu și primarul Reșiței. Agent Green susține că băncile au refuzat creditul de 60 de milioane de lei necesar continuării investiției și vorbește despre o „victorie de etapă”. Nelu Popa respinge totul, anunță existența unei oferte bancare angajante și acuză organizația de dezinformare și interese ascunse.
Agent Green vorbește despre un blocaj financiar major pentru proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic” și spune că nu știe dacă presupusele refuzuri ale băncilor de a finanța investiția au avut la bază riscurile ecologice, juridice și climatice pe care le invocă sau numai lipsa garanțiilor financiare.
„Proiectul ne-a fost prezentat ani întregi drept «aprobat și finanțat». Acum aflăm că finanțarea nu fusese niciodată închisă complet”, acuză Agent Green.
Popa: „O minciună” și o tentativă de blocare a proiectului!
Primarul Reșiței respinge categoric concluzia ONG-ului și susține că există deja o ofertă pentru finanțarea investiției.
„Să ajungi să proclami o victorie de etapă pentru că acest proiect ar fi fost refuzat de finanțatori, deși există în acest moment o ofertă angajată de la o bancă și așteptăm o a doua ofertă în perioada imediat următoare, este atât o minciună, cât și o tentativă de influențare prin dezinformare, în vederea blocării proiectului”, acuză Popa.
Edilul spune că se simte „descumpănit” și „revoltat” de poziția organizației, pe care o acuză că se laudă public cu sabotarea unei investiții foarte importante pentru Banatul Montan.
Existența unei oferte angajante, invocată de primarul Reșiței, nu echivalează cu un credit deja contractat, dar nici nu se poate spune că băncile refuză să gireze finalizarea proiectului montan.
Pârtiile sunt la kilometri buni de aria protejată!
Popa acuză rea-credință și minciuni din partea activiștilor Agent Green: „Să prezinți acest proiect ca pe un risc ecologic este, de asemenea, o minciună mizerabilă. Trebuie privit cu totală rezervă tot ceea ce personajul din spatele acestui ONG prezintă drept fapte concrete. Probabil că, din spatele unui calculator, de undeva din Austria, poți să scrii asemenea inepții. Dar realitatea este că pe Semenic pârtiile există încă din anii ’30, iar puținele defrișări necesare s-au făcut în deplin acord cu legislația. Mai spune acest agent că s-a săpat în turbărie – o altă minciună. Zona la care el face referire nu are legătură cu zona în care se realizează proiectul. Turbăria este la mulți kilometri distanță de orice intervenție generată de proiectul nostru.”
Agent Green cere oprirea lucrărilor! Popa merge mai departe!
Agent Green mai susține că autoritățile urmăresc transformarea societății Schilift din SRL în societate pe acțiuni și atragerea de bani prin obligațiuni corporative sau plasamente private. Ceea ce n-ar fi decât o soluție de avarie. Motiv pentru care îi avertizează pe potențialii investitori asupra riscurilor proiectului.
ONG-ul cere oprirea lucrărilor și anunță că plângerea sa către Comisia Europeană a primit un număr de înregistrare.
În schimb, primarul Popa afirmă că în prezent se lucrează la rețelele electrice și la conectarea sistemelor de zăpadă artificială, folosind tehnologii întâlnite în domenii schiabile din Austria, Germania și Italia.
„O să reușim și noi să finalizăm acest proiect, pentru că Semenicul merită să devină stațiunea pe care ne-o dorim cu toții”, încheie primarul Reșiței pe un ton mai optimist.