Fără contract, fără repaus, fără echipament de protecție la locul de muncă. Asta au descoperit inspectorii de muncă în Caraș-Severin, în urma a 166 de controale. Amenzile au fost pe măsură: 162.000 de lei.
Inspectorii ITM Caraș-Severin au avut o lună aglomerată. Patru oameni au fost găsiți muncind fără forme legale în Caraș-Severin, numai în luna septembrie acestui an, munca nedeclarată rămânând una dintre cele mai serioase probleme. Au fost descoperite nereguli la trei angajatori din construcții, cultivarea strugurilor și, surprinzător, asistență socială. În urma controalelor efectuate în județ, valoarea totală a sancțiunilor aplicate a ajuns la 162.000 de lei.
Problemele descoperite au mers, de la lipsa contractelor de muncă și nerespectarea repausului săptămânal, până la deficiențe care țin direct de securitatea angajaților la locul de muncă. În total, angajatorii controlați au primit 254 de măsuri obligatorii pentru remedierea neregulilor constatate.
Cazurile au fost găsite în domenii foarte diferite: lucrări de construcții, cultivarea strugurilor și activități de asistență socială. Printre neregulile constatate de ITM s-au numărat primirea oamenilor la muncă fără încheierea contractelor individuale în formă scrisă și fără transmiterea raporturilor de muncă în REGES ONLINE. Dar lista problemelor este mult mai lungă.
Inspectorii au găsit dosare de personal incomplete, date introduse greșit sau transmise cu întârziere în REGES ONLINE, lipsa programării concediilor de odihnă și situații în care nu era respectat repausul săptămânal ori nu era acordat sporul aferent muncii prestate în zilele de repaus.
Au fost constatate și cazuri în care nu fusese inițiată procedura de negociere colectivă pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Probleme și la protecția oamenilor la locul de muncă
Controalele au scos la iveală și deficiențe în domeniul securității și sănătății în muncă. Unele echipamente aflate sub incidența ISCIR nu erau verificate la termen, iar la unele instalații electrice nu fusese respectată periodicitatea verificărilor PRAM. Inspectorii au constatat și lipsa unor măsuri pentru organizarea activității de prevenire și protecție, neacordarea echipamentului individual de protecție, evaluări ale riscurilor care nu mai corespundeau situației reale și probleme privind instruirea angajaților.
Cinci oameni au ajuns în incapacitate temporară de muncă
În aceeași lună, angajatorii din Caraș-Severin au comunicat ITM cinci evenimente, în urma cărora cinci persoane s-au aflat în incapacitate temporară de muncă. Cercetările nu sunt încă finalizate. Abia după încheierea acestora se va stabili dacă evenimentele respective vor fi încadrate sau nu în categoria accidentelor de muncă.
Dincolo de cifre, controalele din septembrie arată că problemele găsite la angajatori nu țin doar de hârtii și proceduri. De la oameni puși la muncă fără contract, până la lipsa echipamentului de protecție și nerespectarea verificărilor de securitate, neregulile îi pot afecta direct pe cei care merg zi de zi la serviciu.