„Mă uit în ochii studenților și văd peretele din spatele sălii”. Profesoară de la UBB, despre școala românească

studenti la universitatea de vest din timisoara
UVVG 2026

Un nivel slab de cunoștințe se poate recupera, spune Raluca Moldovan, conferențiar la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Mai greu de reparat este lipsa curiozității și a interesului pe care le vede la studenții săi.

Dezvăluirea a venit în timpul dezbaterii „Ce fel de stat vrem? România 2030. Marea reformă care trebuie făcută”, organizată la Timișoara de ICDE – România Europeană și Inițiativa Timișoara. Raluca Moldovan a vorbit despre rezultatele României la PISA și despre ce se întâmplă cu elevii după ce ajung la facultate.

„Pentru mine, nu atât nivelul mediu spre slab de cunoștințe, per ansamblu, e problema, că asta se mai poate corecta, ci lipsa de curiozitate intelectuală și de interes. De cele mai multe ori mă uit la o sală plină de studenți, mă uit în ochii lor și văd peretele din spatele sălii. Pe mine asta mă cutremură. La nivel de politici educaționale, este un sentiment de ușoară schizofrenie.”, a afirmat Raluca Moldovan la dezbaterea de la Timișoara.

Profesoara Raluca Moldovan spune că o altă problemă cu care se confruntă universitățile este folosirea inteligenței artificiale de către studenți.

„Sentimentul de schizofrenie intervine aici: toți studenții folosesc instrumente de inteligență artificială, dar când vine vorba de recunoscut: «Dom’le, ai folosit ChatGPT?». «Nu, n-am folosit» Și eu, când văd textul, este un pattern ușor recognoscibil pentru mine.”, a povestit profesoara.

În locul interdicțiilor, Moldovan propune ca universitățile să-i învețe pe studenți cum să folosească aceste instrumente.

„Nu mai bine dăm o declarație că am folosit inteligența artificială și atunci să fie integrată componenta asta la cursuri? Aproape la toate se pretează o componentă de AI, încât să-i învățăm pe studenți cum se poate folosi un astfel de instrument. Ar trebui să existe o politică generală la nivel de mediu universitar, în acest sens.”, a declarat Moldovan.

CITEȘTE ȘI: Scriitorul Tudor Crețu: „Cititul necesită un efort de care tot mai puțin suntem capabili”

La seminarul de diplomație pe care îl predă, Raluca Moldovan spune că folosește deja AI în exercițiile cu studenții și chiar îi obligă să lucreze cu astfel de instrumente.

„Tendința în sistem e că nu folosim inteligența artificială că nu mai putem gândi apoi cu capul nostru. Oricum nu mai gândim cu capul nostru, să fim serioși. Sunt moduri de a utiliza aceste tehnologii care sunt ajutătoare și pentru studenți, și pentru nivelul de avansare a cunoștințelor. Dar ne ferim să le folosim și nu știu de ce.”, a explicat profesoara.

Oana Gheorghiu: „Degeaba sperăm să avem copii curioși, dacă ei sunt tratați așa cum eram noi acum 50 de ani”

În aceeași discuție despre educație, vicepremierul Oana Gheorghiu a vorbit despre schimbarea școlii și despre lucrurile de bază de care copiii au nevoie.

„Cred că o reformă trebuie să conștientizeze că niciun copil nu trebuie lăsat în urmă și că niciunul nu poate învăța flămând și fără minimum necesar.”, a spus Gheorghiu. Ea a dat ca exemple masa caldă, hainele și transportul.

Școala trebuie, în același timp, să se adapteze unei generații care trăiește într-un mediu dominat de tehnologie, a mai explicat Gheorghiu: „Trebuie să investim în profesori. Degeaba sperăm să avem copii curioși, dacă ei sunt tratați așa cum eram noi acum 50 de ani, când nu aveam altceva, iar cărțile erau pentru noi ce e acum TikTok. Noi trebuie să găsim căi ca, măcar cât le predăm, să le predăm altfel.”

La testarea PISA 2025 au participat în România 7.725 de elevi de 15 ani din 322 de școli, eșantion reprezentativ la nivel național. România a obținut 413 puncte la Lectură, 419 la Matematică și 425 la Științe, toate rezultatele fiind sub media OECD. La Lectură, doar 52% dintre elevii români ating nivelul minim de competență, față de 69% în țările OECD. Față de testarea din 2022, scorul României la Lectură a scăzut cu 16 puncte.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/