’89 LIBER – Proiecție de filme și dezbateri organizate pentru liceenii timișoreni, la 33 de ani de la Revoluție

liber89 768x433

Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Timiș, Casa de Cultură Timișoara și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara, propun liceenilor timișoreni o întâlnire inedită cu istoria recentă a locului în care trăiesc astăzi liberi.

Întâlnirile vor fi găzduite în perioada 15-20 decembrie de Liceul Teoretic J.L. Calderon, Colegiul Național C.D. Loga, Liceul Romano-Catolic Gerhardinum și Liceul Waldorf. Vor fi proiectate două scurtmetraje documentare despre Revoluție (’89 și LI8ER), filme realizate integral de tineri sub 20 de ani, unii dintre ei elevi ai acestor licee. Toate vizionările vor fi urmate de discuții între revoluționarii invitați la proiecție și tinerii prezenți în sală.

Gândit și realizat cu și pentru tineri, ’89 este un montaj documentar dedicat zilelor Revoluției din Timișoara. Inspirat din arhiva proiectului reMIND MAPPING (www.gistm.ro/revolutie), filmul prezintă o selecție de interviuri-întâlnire între liceenii de azi și oamenii care au strigat Libertate în Decembrie 1989, ca o ștafetă de eroism, demnitate și forță spirituală între generații. (20 min, film realizat de Ștefan Ancuța, Patricia Bunoiu, Ștefan Didraga, Răzvan Ghimiș, Tudor Frățilă, Marcus Pirtea, Florin Lupou, Iulian Rotaru, Ioana Satmari, Vlad Simion, Andrei Soare, Andreea Șuiugan).

LI8E9 („LIBER”) este un scurtmetraj despre o poveste tulburătoare, adevărată, despre momente trăite la limită, la numai 14 ani, în Decembrie ’89, în București. Filmul este un documentar cu secvențe de animație, ca o scurtă călătorie în timp într-o lume care a fost reală, o lume în care se întâlnesc fără echivoc curajul, inocența, sublimul și oroarea umană. Întâlnirea cu această lume poate fi o ocazie de a simți care este prețul libertății noastre – un film de 25 min, film realizat de Ioana Satmari și Fabian Leiba.

O proiecție specială, deschisă publicului larg, este programată la Cinematograful Victoria, în 16 decembrie, de la ora 18 (https://cinemavictoria-tm.ro/evenimente/89-liber/). Imediat după proiecție, publicul va avea ocazia să discute cu tinerii care au realizat filmele și cu invitații lor, într-o dezbatere moderată de Marcel Tolcea, profesor de jurnalism și scriitor. Invitați speciali: Nicoleta Giurcanu, Constantin Jinga, Ioan Mura și Ioan Savu, participanți la Revoluția din 1989 în Timișoara și București.

Relevanța acestui proiect, important pentru istoria Timișoarei, este prezentată de rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Suntem pentru totdeauna recunoscători eroilor Revoluției de la Timișoara din 1989, căci curajul lor ne-a adus libertate și democrație, prin schimbarea regimului totalitar comunist. Acest proiect, desfășurat de Departamentul de Geografie din UVT este unul prioritar, mai ales în zilele comemorative ale lunii decembrie, și se înscrie în seria preocupărilor comunității noastre academice, dedicate menținerii în memoria noastră colectivă a celor mai importante secvențe și relatări originale despre momentul care a constituit piatra de hotar a noii societăți românești, Timișoara revoluționară din decembrie 1989.”

Cele două filme de promovare se pot viziona AICI și AICI.