Papagalul Ara, la Caransebeș, în expoziție cu vânzare

_DSC0201_00022Aproape 700 de păsări și animale mici de rasă pot fi admirate la Caransebeș până duminică, 20 decembrie.

Etalonul ediției din acest an a Expoziției Județene de Păsări și Animale Mici de Rasă din Caransebeș este papagalul Ara. Cea mai mare specie de papagali din lume trăiește în liberate în zona Amazonului. Pasărea expusă are doar 7 luni de zile și a fost crescută în spațiu domestic de către stăpânii lui, nu este agresivă și poate fi lăsată moștenire și copiilor pentru că trăiește până la 50 de ani.

Este deosebit de mare față de un papagal crescut în părțile noastre. Pentru că au creierul mai mare sunt și foarte inteligenți și pot să învețe mai ușor să vorbească decât perușii sau alți papagali de talie mică. Sunt rezistenți la frig și nu au aceleași riscuri de îmbolnăvire ca cei mici și acesta este atracția expoziției prin colorit”, ne-a precizat medicul veterinar Alin Deteșan, președintele asociației județene „Fauna Cărășeană”.

Anul acesta asociația județeană a ales din nou Caransebeșul pentru că aici este un nucleu important de crescători. Sunt expuse găini, iepuri și porumbei de rază, gâște, rațe, fazani, porcușori de Guineea, canari, papagali, mai puțin zone exotice. Expoziția este cu vânzare. În fiecare an crescătorii își valorifică și o parte din păsările și iepurii expuși.

Pasionații de păsări și animale sunt prezenți din nou în Caransebeș, ceea ce dovedește că suntem gazde bune. Avem și bucuria să primim oaspeți din Serbia, motiv pentru care îi felicit pe organizatori, pentru că, iată, dintr-o pasiune fac și o prietenie transfrontalieră”, a declarat primarul Marcel Vela, prezent la deschiderea manifestării.

Festivitatea de decernare a peste 150 de cupe și diplome câștigătorilor concursului din acest an va avea loc duminică, de la ora 11.00.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157660207599533″]

Citește și :

Număr record de premii. Cocoșii Phoenix, atracția expoziției de la Caransebeș!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/