8 milioane de lei pentru reabilitarea Liceului Teoretic Special „Iris”. Renovările vor dura aproape un an și jumătate

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Clădirea Liceului Teoretic Special „Iris”, instituție de învățământ pentru cei cu deficiențe de vedere și nevăzători, va intra într-un amplu proces de reabilitare. Renovările vor viza creșterea eficienței energetice, dar și creșterea confortului și siguranței elevilor. Mai mult de jumătate din sumă reprezintă fonduri nerambursabile.

Reabilitarea se face cu bani obținuți de Consiliul Județean Timiș, care a câștigat un proiect pe fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Contractul a fost semnat vineri de președintele CJT, Călin Dobra, și de directorul ADR Vest, Sorin Maxim. Cel mai important aspect este că, în urma implementării proiectului, se estimează o scădere a consumului total de energie de la 348,87 kwh/m2/an, la 96,66 kwh/m2/an, datorită utilizării energiilor regenerabile.


Liceul va avea panouri fotovoltaice și solare

Muzeul TM

În primul rând, vor fi realizate lucrări de anvelopare, prin reabilitarea termică a suprafeţelor opace şi vitrate, reabilitarea termică a planșeului peste subsol şi a învelitorii imobilului. De asemenea, șarpanta existentă a clădirii va fi demolată și va fi realizată o nouă șarpantă. În al doilea rând, vor fi amplasate panouri fotovoltaice și solare pentru încălzire, respectiv răcire, prepararea apei calde de consum şi energie electrică. Estimările sunt că 32,59% din consumul energetic va fi asigurat din resurse regenerabile.

Însă acest lucru nu este tot. Proiectul prevede totodată accesibilizarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. În plus, se vor monta rampe pentru persoane cu dizabilități la toate căile de acces, o casă de lift în exteriorul clădirii și o scară metalică pentru evacuare pentru toate nivelele. „În perioada următoare va fi contractat proiectantul care va elabora proiectul tehnic și va obține autorizația de construire, după care se va demara procedura de achiziție a lucrărilor de execuție”, a declarat Călin Dobra.

Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 7.764.316,58 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 5.833.893,31 lei. La Liceul „Iris” învață 225 de elevi.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/