8.000.000 de lei investiți în gunoaiele cărășenilor! Vezi unde se mai duc bani odată cu rectificarea bugetară!

Ultima ședință de Consiliu Județean a adus pe masa oficialilor de la cârma județului Caraș-Severin nevoia unei modificări în planul investițiilor. Rectificările de buget sunt pozitive, fiind vorba despre aproape 8.700.000 de lei canalizați în principal spre gestionarea deșeurilor.

Este vorba despre o rectificare pozitivă a bugetului de circa 86,5 de miliarde de lei vechi, din care 80 de miliarde sunt folosite pentru proiectul de gestiune integrată a deșeurilor, restul de 6,5 miliarde urmând să fie investite în proiectele europene în derulare din Caraș-Severin.

În realitate, acești bani sunt cofinanțări ale Ministerului Dezvoltării pentru proiecte europene în Caraș-Severin, a explicat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

De asemenea, s-a aprobat și folosirea a circa 13 miliarde de lei vechi pentru punerea la punct a câtorva aspecte din domeniul sănătății, importante pentru cetățeni. Astfel, din acești bani, aproximativ 6 miliarde vor fi investite pentru reabilitarea secțiilor de ginecologie și urologie ale Spitalului Județean. Și secția de oftalmologie se află pe agenda autorităților județene. Aici însă, se are în plan doar dotarea cu aparatura necesară pentru tratarea pacienților.

Planurile nu se opresc aici, și asta pentru că se dorește o investiție la toate cele trei spitale staționar din cadrul Spitalului Județean. „Cele trei spitale staționar din Reșița vor beneficia de trei centrale termice independente care practic vor crea confortul necesar pacienților. Același lucru se întâmplă și la Școala Populară de Arte”, a mai menționat Sorin Frunzăverde.

Conducerea spitalului așteaptă cu sufletul la gură demararea investițiilor care să modernizeze măcar o parte din condițiile pe care unitatea le pune la dispoziția cărășenilor.

„În Spitalul Județean sunt două secții care sunt unice la nivelul județului, și anume urologie și oftalmologie. Pe lângă faptul că sunt unice, ele sunt și secții etalon în cadrul acestei zone și Consiliul Județean prin ajutorul său face ca acestea să aibă un standard ridicat în ceea ce privește asistența medicală. Aceste investiții sunt unele țintite pe secții care performează. De săptămâna aceasta s-au început și lucrările la centrale”, a explicat Dumitru Secășan, directorul Spitalului Județean din Reșița.

Restul fondurilor, până la valoarea de 13 miliarde de lei vechi, vor fi alocate pentru diferite lucrări la Școala Populară de Arte și la Centrul de Creație Județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/