65 de ani de la tragedia deportărilor în Bărăgan, 26 de ani de nepăsare

Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” din Oravița a fost gazda sesiunii comemorative închinate martirilor deportării în Bărăgan, din vara anului 1951.

Peste 100 de persoane, marea majoritate a lor fiind dintre cele deportate în Bărăgan în vara lui 1951 sau rude ale acestora din trei județe, Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți, și-au dat întâlnire la Oravița, ca urmare a inițiativei Asociației Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România – Filiala Caraș-Severin. S-au comemorat 65 de ani de la tragica decizie a autorităților comuniste de la aceea vreme. Deportările în  Bărăgan au fost o acțiune de amploare de „dislocare”  întreprinsă de regimul comunist din România anilor 50, având ca scop relocarea forțată a Câmpiei Bărăganului cu populația ce locuia pe o rază de 25 de kilometri la granița cu Serbia, localitățile din cele trei județe, Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți, fiind ținta autorităților comuniste în urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. Așadar, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică din 1945. Un număr de 12.791 familii, respectiv 40.320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669450496962″]

Mulți dintre cei prezenți în ziua de Rusalii la Oravița și-au reamintit, cu lacrimi în ochi, acele momente groaznice. Cei prezenți la manifestările comemorative au amintit și faptul că, odată ajunși în Câmpia Bărăganului, nu mai existau ca nume, familiilor deportate fiindu-le atribuite un număr pe un țăruș bătut în pământ. Mulți dintre supraviețuitorii acestui tragic moment din istoria contemporană a României spun că ei nu erau planificați pentru a fi dislocați sau deportați, ci acțiunea era una de exterminare, întrucât mediul și condițiile din Bărăgan erau unele inumane și la limita supraviețuirii. O altă temă dezbătută de cei prezenți la această sesiune comemorativă a fost aceea a lipsei de preocupare a guvernelor ce s-au succedat la cârma României în perioada post-decembristă. Bărăgăniștii se plâng și astăzi de lipsa unei legislații clare prin care atât cei rămași în viață, cât și rudele celor care au fost deportați să primească despăgubiri pentru bunurile ce le-au fost confiscate de către autoritățile comuniste în anul 1951.

Prezent la eveniment, fostul președintele al  Centrului de Investigare a Crimelor Comuniste, istoricul Marius Oprea, a condamnat lipsa de interes a clasei politice în materie de legislație. „Statul, ca entitate juridică, nu și-a schimbat practicile și statul nu vrea să-i dea înapoi victimei ce i-a furat. Din păcate, în această speță se invocă lipsa fondurilor, dar, cum să vă spun, despăgubirea deportaților, a foștilor deținuți politici nu ar însemna un efort financiar mai mare decât costurile a 15 km de autostradă. Trebuie o nouă lege, care, în virtutea prevederilor deciziilor Curții Constituționale, să revină asupra temeiului juridic al acordării de despăgubiri celor care au fost deținuți din motive politice, internați în lagăre sau deportați”, a declarat pentru Express de Banat profesorul Oprea.

• Tweet
• Pin It