Deși Văliug-Slatina Timiș a fost reabilitat cu bani europeni de la Reșița și până la intrarea în comună, șoferii n-au circulat în condiții tocmai strălucite. Veștile însă sunt bune pentru miile de turiști care urcă la Văliug săptămânal.
Asta, pentru că în Caraș-Severin au ajuns sume importante de bani, iar anunțul a fost făcut public de Ilie Iova, vicepreședintele forului județean, la cel mai recent plen.
„Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost aprobarea a 3 proiecte de finanțare pentru 3 lucrări pe care noi le aveam deja pornite din anul trecut, însă se părea că nu vom mai obține finanțarea. Ieri am primit contractele pentru cele 3 finanțări. E vorba de 6,3 milioane de lei pentru 3 lucrări pe care noi le considerăm importante și acestea sunt: drumul de la Dalboșet, Văliug-Reșița și Telescaun – Muntele Mic. Încercăm de foarte mult timp să le finanțăm și acum sperăm cu aceste fonduri să reușim ceva”, a declarat acesta pentru www.expressdebant.ro.
FOTO: facebook/Ponton Casa Baraj
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, mii de credincioși din Timișoara, alături de clerici, au participat la tradiționalul pelerinaj spre catedrală, purtând flori și ramuri în mâini. Prin...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
04 April 2026
Peste 400 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă în primele luni din 2026
Alina Dragomir |
04 April 2026
Floriile la Moniom, Reșița. Tradiție, lumină și începutul Săptămânii Mari!
Daria Alexandrescu |
04 April 2026
Aproape 30 de kilometri de drum județean din Caraș-Severin, modernizați cu bani europeni
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

