60 de tiruri de ajutoare, un număr record în 28 de ani de activitate Caransebeș – Aachen

Asociația Caritas Caransebeș a primit transportul umanitar cu numărul 60 de la partenerii germani, un record impresionant în cei 28 de ani de activitate, stabilit de către soții Hans Gillissen și Annei Hart la cei 82 de ani.

Este un eveniment deosebit de important pentru asociația noastră, mai ales că în ultimii ani este tot mai greu de colectat produsele în Germania, față de anii 90 când era un val de ajutoare pentru România, menționează președintele Caritas Caransebeș, Ludovic Mleziva.

„Pe parcursul celor 28 de ani, grupul prietenilor germani s-a împuținat, noi am îmbătrânit și devine tot mai greu să organizăm aceste acțiuni, însă prietenii noștri, pe care-i considerăm familia noastră, sunt niște temerari. La cei 82 de ani să realizeze o asemenea performanță, 60 de transporturi cuprinse în statistici pe care le întocmește la fiecare transport: a consumat 60 de tone de motorină până acum, a parcurs 210.000 de km și sunt câteva sute de tone de marfă care au fost aduse la Caransebeș pentru ajutorarea familiilor nevoiașe, copiilor bolnavilor și în special pentru proiectele noastre pe care le-am dezvoltat în municipiu”, ne-a declarat Ludovic Mleziva, președintele Caritas Caransebeș.

Din 2007 procedurile s-au simplificat pentru aducerea unui transport și astfel că acum recepția se face doar la sediul Caritas, după care marfa este introdusă în gestiune și se folosește la proiectele sociale desfășurate pe parcursul anului de către Caritas.

„Chiar în aceste zile Primăria din Lăpușnicel a primit din partea noastră o donație consistentă de haine, pentru a le folosi în comunitate. Au și ei acolo oameni nevoiași și dacă noi putem să ajutăm, o facem”, spune Mleziva.

Satisfacția după aproape 30 de ani este că lucrurile au evoluat destul de mult, în special după anul 2007 când s-a schimbat legislația cu deschiderea granițelor și pentru partenerii germani este mult mai ușor acum să ajungă la Caransebeș. „Ca și până acum, avem relații cu asociații, cu instituții și persoane fizice care ne sprijină pentru a colecta un asemenea transport în Germania. Apoi există Uniklinik Aachen, o clinică medicală recunoscută în toată lumea, unde avem persoane care sunt membre și în momentul în care se disponibilizează niște materiale sanitare acelea sunt donate asociației noastre, lucru cu bună valoare de întrebuințare. Colectăm pe parcursul anului în depozitul asociației pentru a pregăti transportul anual”, ne-a precizat Hans Gillissen.

Partenerul german a mai menționat că membrii asociației promovează România astfel ca și cei care se implică doar prin donații să cunoască situația din Caransebeș, realitatea în mediile în care autoritățile statului prin protecția socială încă nu au pătruns atât de adânc.

Hans Gillissen este un voluntar activ la cei 82 de ani chiar și în comunitatea din Aachen, Germania, cel mai recent exemplu fiind ajutorul pe care l-a oferit în caz de urgență majoră la un incendiu de proporții, El a organizat un cort de campanie cu bucătărie și a hrănit 80 de pompieri, care s-au luptat cu focul în acele zile, implicându-se în domeniul protecției civile, în cadrul departamentului de Pompieri din Aachen.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/