De șase ani, Express de Banat se străduiește să dea tonul în peisajul media de la noi din județ și nu numai. De șase ani, cititorii Express de Banat sunt cei care fac diferența!
Dumneavoastră, cititorii Express de Banat, ați fost principalul reper al acestei redacții, iar faptul că ați fost mereu numeroși și fideli ne-a obligat să fim mai buni, să facem știrile să circule mai repede în Caraș-Severin. Vă mulțumim pentru acești șase ani! Pentru că este meritul dumneavoastră, al cititorilor noștri, că am ajuns aici. Poate că nu vă dați seama, dar în acești șase ani cititorii au dăruit foarte mult echipei Express de Banat.
Am ținut să fim mereu primii, am ținut să vă arătăm și bune, și rele, am scotocit și săpat acolo unde de multe ori nici măcar organele de anchetă nu au făcut-o. Chiar dacă asta a însemnat să suportăm presiuni, amenințări sau să fim hăituiți prin sălile de tribunal. E un risc al meseriei, un risc pe care ni l-am asumat și pe care ni-l vom asuma în continuare în demersurile noastre jurnalistice. Am fost loviți tot mai tare în ultima vreme tocmai pentru că deranjăm. Deranjăm deoarece știrile și dezvăluirile noastre sunt urmărite zilnic de peste 30.000 de cititori! Am fost părăsiți de multe ori chiar de către cei care ar trebui să ne asigure protecția și independența editorială, dar numărul celor care ne urmăriți zilnic e prea mare pentru a ne considera singuri. Mergem mai departe, tot împreună!
Al șaselea an de Express de Banat a însemnat și multe proiecte noi, unele chiar unice pentru presa scrisă din România, așa cum e cazul sintezei celor mai bune știri și comentarii ale săptămânii, prezentată în format video pe pagina de Facebook de Ildiko Szendrei. Interviurile live realizate chiar în redacție de Dan Popoviciu sunt rezultatul sugestiilor venite de la dumneavoastră și vor continua cu implicarea dumneavoastră directă. Așteptăm să ne propuneți invitați și teme de discuție. „Fii mândru de orașul tău!” e un alt proiect la care ținem foarte mult, un proiect prin care dorim să aducem în atenția dumneavoastră, prin intermediul unor montaje video realizate de Alexandru Leică și Alex Fota, și lucrurile frumoase dintr-un județ în care dezastrul și paragina au fost mai mereu în prim-plan. „Made in Caraș-Severin” va reveni pe pagina de Business, de data aceasta cu mult mai multe povești legate de mediul de afaceri din județ, pentru că în Caraș-Severin încă se fabrică produse de top. Iar surprizele nu se opres aici, pentru că în cel de-al șaptelea an de existență, Express de Banat își propune să arate cât mai mult din fața frumoasă a Caraș-Severinului.
Rămâneți alături de noi! Împreună facem știrile să circule mai repede în Caraș-Severin!