Muzică bună, zboruri cu avionul și spații de relaxare. Se fac pregătiri pentru Flight Festival, care va avea loc în luna august, la Timișoara

2020 flightfestival morar flavius 6956

Peste 40 de artiști români și străini vor performa pe cele patru scene muzicale găzduite de Aerodromul Cioca din Timișoara, în perioada 27-29 august. Flight Festival este un eveniment cultural inedit, care aduce laolaltă comunitățile de iubitori de muzică, artă și tehnologie.

Cap de afiș pe scena Flight Festival este artistul belgian Lost Frequencies, care se numără, de câțiva ani, printre headlinerii marilor festivaluri ale lumii. Alături de el, pe scena comercială vor performa, printre alții, Stefan Biniak, Vito Mendez, Delia, Vunk, Vanotek & Muse Quartet, Jean Gavril, Mark Stam, DJ Dark, Mr.Pit, Angelos, Raw Main și mulți alți artiști celebri pe scenele din Paris, Londra, Dubai, Mykonos sau Ibiza.

Iubitorii muzicii alternative vor avea posibilitatea să retrăiască atmosfera de festival pe muzica artiștilor precum Subcarpați, Golan, Vița de Vie, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred ca sunt Extraterestru & Yardie Flo, Om la Lună sau formația locală Melting Dice.

Insula Retro, universul „Imani made for music” sau „Take Off World” sunt scenele secundare, pregătite să ofere și ele momente magice participanților la festival, pe ritmuri și gusturi diferite de muzică.

„Flight este un festival care crește de la an la an și avem ambiția că în cel mai scurt timp vom pune Timișoara pe harta festivalurilor reprezentative din Europa. Prin programul din acest an ne dorim să oferim participanților bucuria întâlnirii cu diverse genuri muzicale și cu artiștii preferați, prin intermediul celor 4 scene muzicale din cadrul festivalului. În plus, experiențele inedite pe care le pregătim (zboruri cu avionul, incursiuni în spații imersive, zonele instagramabile, tech world, interacțiuni cu brandurile, spații de relaxare) vor oferi participanților la festival momente memorabile.”, a declarat Vlad Gârboni, directorul artistic al festivalului.

Biletele pentru festival se pot achiziționa din rețelele Entertix și Iabilet.ro. Pagina de Facebook și website-ul www.flight-festival.com oferă toate noutățile despre ediția din acest an.

Festivalul de muzică, artă și tehnologie a luat naștere în 2019 și este dezvoltat de organizatori în contextul în care Timișoara va găzdui Capitala Culturală a Europei. Obiectivul Flight Festival este de a introduce cât mai mulți participanți în fascinanta lume a fenomenului cultural și de a poziționa Timișoara pe harta festivalurilor relevante din Europa.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/