55 de tablete – necesare Liceului „General Dragalina” pentru ca toţi elevii să poată avea acces la cursuri online

Dacă la începutul anului școlar 2020-2021 elevii și dascălii Liceului Teoretic „General Dragalina” au fost nevoiți să se adapteze metodei de predare a cursurilor specifice scenariului galben, numărul cazurilor de infectare pe raza UAT-ului depășind incidența de 1,5 la mia de locuitori, începând de săptămâna trecută activitatea didactică s-a putut desfășura fără probleme în varianta tradițională – față în față, lucru îmbucurător mai ales pentru elevii anilor terminali, care își vor testa bagajul de cunoștințe în cadrul Evaluării Naționale, precum și în cadrul examenului maturității.

„În cadrul Liceului Teoretic «General Dragalina» din Oravița învață 554 de elevi care au început anul școlar în Scenariul galben, din cauza ratei de incidență a îmbolnăvirilor de 2,85 cazuri la 1.000 de locuitori. Începând cu data de 6 octombrie, datorită scăderii ratei de incidență la nivelul orașului Oravița, s-a trecut în Scenariul verde, toți elevii fiind prezenți la școală. Până în acest moment, nu au existat cazuri de COVID-19, nici în rândul elevilor, nici în rândul personalului unității.”, a precizat managerul instituției de învățământ de pe Valea Carașului, Alideia Țepeneu.

Directorul LTGD a ținut de asemenea să precizeze, în eventualitatea unor modificări în privința actualului Scenariu aplicat, că unitatea de învățământ pe care o conduce dispune de infrastructura necesară pentru a continua activitatea didactică folosind tehnologia modernă, catalogul electronic jucând aici un rol definitoriu:

„În cazul modificării Scenariului actual, suntem pregătiți să continuăm lecțiile online, prin intermediul platformei educaționale 24edu și a aplicației Microsoft Teams, care ne permite desfășurarea lecțiilor live. Toți profesorii și elevii au conturi create în aplicație. Cadrele didactice beneficiază de tablete cu conexiune la internet, încă din anul 2017, când s-a implementat Proiectul Catalog Electronic”.

Cum administrația publică locală a reușit, în baza unei analize reale, să asigure Liceului Teoretic „General Dragalina” un număr de 15 tablete pentru elevii cu posibilități materiale limitate, Alideia Țepeneu a dat de înțeles că acest număr ar trebui suplimentat cu încă 55 de dispozitive IT, în acest sens fiind făcută deja o solicitare:

„Pentru ca toți elevii să beneficieze de dispozitive noi în vederea participării la lecțiile online, la începutul anului școlar s-a înaintat o nouă solicitare către UAT Oravița, pentru suplimentarea cu un număr de 55 de tablete pentru elevi, mai ales pentru cei care fac parte din familii numeroase. În felul acesta, se facilitează accesul la educația online pentru toți copiii”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/