Anul 2018 este unul foarte bogat în proiecte rezidențiale la Caransebeș. Potrivit agentului imobiliar Bianca Ștark, din cauza întârzierilor provocate de lipsa forței de muncă și de obținerea avizelor, două proiecte planificate pentru anul trecut au fost amânate pentru 2018, astfel că se estimează că în a doua jumătate a acestui an vor intra pe piață cel puțin 52 apartamente noi.
Conform unui studiu realizat de agenția imobiliară coordonată de Bianca Ștark, se dezvoltă în prezent mai multe zone rezidențiale, care lucrează deja pe baza contractelor încheiate cu noii proprietari.
„Sunt 12 apartamente cu 1, 2 și 3 camere în reședința SAFIR din zona blocurilor de pe strada Splai Sebeș, sunt 16 apartamente cu 2, 3 și 4 camere în deja cunoscutul complex rezidențial MORES din zona Aeroport și 24 de apartamente cu 1, 2, și 3 camere din dezvoltarea rezidențială ANNA în apropierea Colegiului Naţional C. D. Loga, acestea din urmă consider că care vor intra pe piața imobiliară anul viitor. E un mare avantaj pentru cumpărători faptul că sunt scoase pe piață imobile noi, amenajate și compartimentate după bunul plac al viitorilor proprietari, pentru ca li se oferă o paletă mult mai largă de opțiuni când vine vorba de achiziția unei locuințe. Ne gândim aici nu numai la alegerea între nou și vechi, ci și la faptul că, prin apariția atâtor variante noi, se pune presiune pe vânzătorii imobilelor vechi, apartamente sau case, în stabilirea prețului, existând o piață concurențială demnă de luat în seamă”, ne-a declarat Bianca Ștark.
Pentru cei ce doresc sa-și construiască singuri o casă există în evidențele agenției proprietari de parcele generoase de teren în arealul median al orașului, aproape de utilități și acces stradal corespunzător, vânzători dispuși să facă parcelări după dorința clientului cumpărător, la un preț foarte bun spune agentul imobiliar.
„În zona Carboniferă colț cu strada Zlagnei, o suprafață mai mare de 1 hectar, în parcele la cerere cu 12 euro/mp. De asemenea, în Caransebeșul Nou, ieșire directă pe strada Calea Severinului, există disponibilitate de 5.500 m.p. sau 6.800 m.p. la preț de 20 euro/m.p. În cartierul Teiuș sunt parcele între 500 m.p. – 800 m.p. la preț de 15 euro/m.p.”, spune Bianca Ștark, care mai precizează că această dinamică imobiliară ar putea fi susținută și de autoritățile locale prin crearea în municipiu a unui mediu economic mai activ, prin atragerea de investitori noi care să genereze noi locuri de muncă, încurajând, în același timp, antreprenoriatul. Fapt care s-ar traduce în venituri medii mai mari și, implicit, un apetit crescut pentru consum, chiar și pe segmentul de achiziții imobiliare.