50.000 euro, costul unui loc în parcarea multietajată pe care o va realiza primăria în centrul Timișoarei

354e6d33 ac36 4426 aae2 139abba2c9e0

Primăria Timișoara vrea să construiască o parcare multietajată în zona centrală, cu 184 de locuri. Investiția se ridică la aproximativ zece milioane de euro.

Consiliul Local Timișoara va aproba în următorul plen indicatorii tehnico-economici pentru parcarea multietajată care va fi realizată de primărie în zona centrală, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Din proiectul de hotărâre aflăm că valoarea investiției se ridică la aproape 46 milioane de lei, cu TVA inclus, fiind propuse două scenarii.

Primul, care este și cel recomandat, presupune ca parcarea să aibă două subsoluri, o suprafață desfășurată de 7.750 mp și 184 de locuri, dintre care 70 subterane și 15 la nivelul solului propuse prin amenajarea exterioară. Raportat la valoarea totală de investiție, costul mediu pentru un singur loc de parcare se ridică la 50.225 euro.

Cel de-al doilea scenariu se referă la un sistem constructiv cu un singur subsol, o suprafață desfășurată de aproximativ 6.305 mp și 149 de locuri de parcare, dintre care 35 subterane și 15 la nivelul solului propuse prin amenajarea exterioară. În acest caz, costul mediu al unui loc de parcare este de 50.665 euro.

5208e80e 5c2d 4ed0 b414 2438617dc9ca

Având în vedere tehnologiile de execuție ce implică executarea infrastructurii și suprastructurii parcării, precum și sursele de aprovizionare cu materiale existente în zonă, coroborate cu costurile de transport, considerăm că varianta constructivă optimă este executarea parcării etajate cu regim de înălțime 2S+P+2E+T, scenariul recomandat fiind Scenariul 1. Analizând soluțiile constructive și economice, pentru realizarea parcării din Municipiul Timișoara este justificată realizarea Scenariului 1, ținând cont de faptul că prin scenariul 1 sunt propuse 184 de locuri de parcare, cu aproximativ 20% mai multe decât cele prevăzute în Scenariul 2, ceea ce aduce un plus zonei și justifică valoarea investiției”, scrie în proiectul de hotărâre.

După aprobarea indicatorilor în ședința în plen a Consiliului Local Timișoara, primăria va lansa licitația pentru proiectarea și execuția parcării multietajate. Proiectul prevede o construcție cu două etaje la subsol, parter și două etaje, plus terasă. Construcția va avea elemente de accesibilitate, va fi dotată cu lift, sistem de supraveghere video și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, conform legislației în vigoare. Pentru iluminat vor fi folosite panouri fotovoltaice la nivelul terasei, zonele de acces vor fi monitorizate, iar șoferii vor putea afla din timp dacă există locuri libere. De asemenea, pentru șoferii de mașini electrice sau hibride, aceștia vor avea la dispoziție 6 locuri cu stații de încărcare pentru vehicule electrice. Proiectul include și locuri pentru parcarea bicicletelor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/