Numărul turiștilor care ajung în Timișoara, în creștere de la deschiderea TM2023

timisoara 1
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Timișoara atrage turiști în anul Capitalei Europene a Culturii, confirmă ghizii de turism din orașul de pe Bega. Când vine vorba despre străini, aceștia sunt dornici să afle mai cu seamă poveștile din spatele zonelor istorice și a clădirilor vechi. 

Ludovic Satmari este ghid de turism și îi întâmpină pe vizitatorii care ajung în Timișoara și vor să descopere orașul altfel, nu doar în zona centrală. Cei pe care îi ghidează îi confirmă, la finalul tururilor, că Timișoara este fascinantă, cu mare potențial, o destinație turistică în  creștere care merită să fie vizitată.

„Turiștii caută să viziteze oraşul, să afle povestea oraşului, povestea din spatele faţadelor, caută să se plimbe prin parcurile frumoase ale oraşului, să meargă cu vaporaşul pe Bega, să viziteze cartierele istorice, să afle povestea Timişoarei evreieşti, să facă un tur al art nouveau, să vadă bastionul cetăţii, caută zonele pietonale cu multe terase, foarte plăcute, linişte, aer curat, mâncăruri bune, turul Revoluţiei – care este căutat mai ales de turiştii americani, pentru care comunismul rezonează mai mult decât istoria secolelor XVIII-XIX ale Europei.”, a declarat ghidul de turism Ludovic Satmari de la Timișoara City Tours.

Cel mai adesea, aici ajung turiști din oraşe ale Italiei, Germaniei, Spaniei, Marii Britanii, dar şi turişti americani, chiar şi din Australia şi Extremul Orient. Ludovic Satmari spune că turiştii care vin de pe alte continente nu vin neapărat pentru Timişoara, ci includ Timişoara într-un circuit mai mare, cu ţări din zona balcanică sau din Ungaria.

timisoara 3

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Marea provocare pentru Timişoara este să fie cunoscută ca un oraş turistic. Potenţial există, lumea care vine aici este încântată, pleacă foarte mulţumită. Noi trebuie să promovăm mai mult şi să audă mai multă lume de această destinaţie. Din februarie cred că se simte o creştere, dar suntem abia a început sezonul. Una dintre probleme a fost războiul din Ucraina şi care s-a resimţit din punctul de vedere al numărului de turişti, mai ales anul trecut, când conflictul armat era la început şi multe grupuri de turişti şi-au anulat vizita, chiar dacă ştiau că la noi nu e război, dar suntem în proximitate şi ei voiau să fie mai siguri, amânându-şi vizita pentru anul viitor. Dar pe finalul anului trecut au început să revină, dându-şi seama că suntem o ţară sigură.”, a mai spus Ludovic Satmari.

timisoara 4

Luna trecută, Timișoara a primit și trofeul „Mărul de aur” pentru turism, cu prilejul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii.

CITEȘTE ȘI: Trofeul „Mărul de aur” pentru turism a ajuns la Timișoara

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/