5 tineri din vestul țării, sprijin de 25.000 euro fiecare, bani europeni, pentru a-și deschide propria afacere

inovatrium1
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cinci tineri din zona de vest a țării pornesc pe drumul antreprenoriatului cu bani europeni. În cadrul unui proiect derulat de un ONG timișorean, fiecare dintre acești tineri a primit câte 25.000 euro pentru a-și deschide propria afacere.

Sprijin important pentru cinci tineri din vestul țării, care au visat mereu să nu aibă șefi. Fiecare a primit câte 25.000 de euro cu scopul de a deschide o afacere. Banii au fost oferiți în cadrul unui proiect derulat de Asociația Inovatrium, un ONG din Timișoara, în parteneriat cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș.

Proiectul a avut ca scop sprijinirea a aproape 400 de tineri din zona de vest a țării, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, care au beneficiat de cursuri gratuite de formare, iar cei mai ambițioși dintre ei, în număr de cinci, au primit un sprijin financiar pentru a porni pe drumul antreprenoriatului.

Premiile au fost oferite în cadrul unui eveniment important organizat de către Asociația Inovatrium în această săptămână la Timișoara. „Business Matrix: Reziliența în afaceri. Scenarii pentru succes”, a avut ca temă principală noile oportunități pentru finanțarea afacerilor.

Pe lângă sprijinirea startup-urilor, lucrăm și pentru afacerile care sunt deja active pe piață și se află într-un moment critic. De asemenea, munca noastră este susținută și înspre comunități. În principal, ne-am adresat comunităților marginalizate, sărace. Noi punem accentul pe persoană și dezvoltarea resursei umane, facem educație și dezvoltarea acelor competențe necesare pentru obținerea succesului”, a afirmat Vasile Moldovan, președintele Inovatrium.

De asemenea, la eveniment a fost prezent și Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, care a atras atenția asupra faptului că România este deficitară la capitolul educație antreprenorială.

Numărul de IMM-uri la mia de locuitori este mult sub media europeană. Numărul de supraviețuire al companiilor este undeva la 60% din media europeană, ceea ce este foarte puțin. Vorbesc de media europeană, nu de țările de top. Jumătate din companii se pierd după primul an de zile. Acest lucru scoate în relief un lucru foarte important: educația. Studiile spun că cea mai mare parte din aceste companii dispar din cauză că antreprenorii care pornesc la drum nu sunt suficienți de educați, nu că ei nu vor sau că au o problemă. Primul lucru pe care trebuie să-l schimbăm în abordarea fondurilor europene este că vom introduce componenta de educare a antreprenorilor înainte de a semna contractele, cu companiile care suntem la început de drum”, a explicat Sorin Maxim.

1000x100 (3)

inovatirum4

Totodată, Adrian Pășcuță, directorul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Timișoara, a vorbit celor prezenți la eveniment despre calitățile pe care trebuie să le aibă un antreprenor.

Când organizăm întâlniri cu antreprenorii, obișnuim să invităm și beneficiari ai programelor noastre, tocmai pentru ca noii antreprenori să vadă ce calități sunt necesare pentru a avea succes. Finanțările pe care noi le oferim sunt extrem de binevenite, dar nu vor asigura niciodată succesul unei afaceri doar ele singure. Este nevoie de foarte multă muncă, de creativitate, de pasiune, sunt elemente pe care orice antreprenor trebuie să le aibă în vedere. Banii pe care-i puteți obține sunt utili, vă pot ajuta să începeți o afacere sau să o dezvoltați, dar până la urmă elementul esențial îl reprezintă antreprenorul, cel care are ideea și face lucrurile să se miște”, a precizat Adrian Pășcuță.

inovatrium3

inovatrium2

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/