Primul sprijin acordat echipei de robotică din cadrul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” (singura echipă înscrisă în competiția First Tech Challenge din județul Caraș-Severin) vine din partea administrației publice locale. Astfel, votat în unanimitate, proiectul privind alocarea sumei de 5.060 de lei către LTCDMNrobotics subliniază implicarea aleșilor locali în susținerea performanței elevilor din Moldova Nouă, calificați să participe la etapa națională a concursului, etapă ce va avea loc la sfârșitul lunii martie, la București.
Anul acesta, județul Caraș-Severin se poate mândri cu performanțele tehnico-informatice ale elevilor liceului din Moldova Nouă. Înscriși pentru prima dată la competiția First Tech Challenge (aflată deja la cea de-a treia ediție), misiunea elevilor din Clisura Dunării avea drept scop construirea unui robot care să execute trei mișcări complexe. În primul rând, acesta trebuie să se deplaseze în plan orizontal, după traiectorii drepte sau curbilinii complexe (înainte și înapoi), dar să aibă și mișcări 3D, să prindă anumite piese, să le ridice și apoi să le depună într-un depozit. Jocul imită misiunea unui robot pe Lună, pe planeta Marte sau alte planete, colectând minerale de diferite valori, dintr-un crater, ca apoi să le transporte într-un depozit.
În urma concursului regional, disputat în capitala Banatului la sfârșitul lunii februarie, se pare că jurații au fost impresionați de design-ul robotul lui Dabija (elevii de la Moldova Nouă obținând locul trei la această secțiune), lucru care i-a trimis pe cei de la LTCDMNrobotics în etapa următoare, faza națională a competiției fiind programată să aibă loc peste două săptămâni, la București.
Optimist cu privire la ce se va-ntâmpla la București, dar, în același timp, cu picioarele pe pământ, unul din mentorii echipei de robotică, prof. ing. Sabin Dănuț Munteanu, vorbește despre șansele reale de reușită a elevilor săi, vis-a-vis de acest domeniu tehnico-informatic: „Ei deja au termenii tehnologiei! Iar în momentul în care discuți cu ei, aceștia sunt fenomenali! Au o ocazie fantastică și să nu o rateze! Acești copii au șansa reală de a ajunge departe! Peste câțiva ani de zile, ceea ce au făcut ei aici se va vedea. Mulți dintre ei vor ajunge ingineri și tehnicieni de top în multinaționalele din România și din străinătate, evident, dacă pun mâna pe carte. Am această convingere pentru că văd ce pot să facă acești copii”.
De asemenea, profesorul Munteanu se arată bucuros de implicarea autorităților locale în a sprijini viitorul copiilor din Moldova Nouă și subliniază că „fără implicarea sponsorilor, în cadrul acestei competiții, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile”.