5.000 de cereri pentru 3.000 de locuri în căminele Universității de Vest! Spațiile au fost renovate, dar numărul paturilor rămâne același

1000x100 (2) mbmr 1000x100

În vreme ce studenții au profitat de vacanță, căminele Universității de Vest din Timișoara au fost renovate. Asta nu rezolvă și problema numărului mic de locuri, raportat la cerere. Soluția stă în două proiecte aflate deja în derulare. 

Băile, holurile, inclusiv mai multe camere au fost zugrăvite și igienizate, astfel încât în noul an universitar să fie asigurate condiții optime pentru studenți. „Avem o capacitate care variază de la două camere, la cinci camere. De asemenea, ne-am ocupat de reproiectarea unor băi pentru trei cămine. Vorbim de cele mai afectate, cu cea mai veche infrastructură. Aceste lucrări trebuie finalizate până la finalul anului.”, a declarat, pentru Express de Banat, Vlad Petcu, directorul general administrativ adjunct al UVT.

Instituția de învățământ pune la dispoziție puțin peste 3.000 de locuri, în vreme ce numărul cererilor ajunge la 5.000. Pentru ca problema să fie rezolvată, se lucrează intens la finalizarea noilor cămine. Este vorba despre cel din Complexul Studențesc care va pune la dispoziție aproximativ 700 de locuri și a cărui valoare estimată este de aproximativ 15 milioane de euro. Lucrările au stagnat ani la rând, dar acum lucrurile par să meargă pe un făgaș bun. 

„Universitatea de Vest din Timișoara are 3.005 locuri de cazare și au fost depuse undeva la 5.000 de cereri. Sunt insuficiente și este o mare problemă, motiv pentru care turăm motoarele pentru noile cămine. Am resemnat contractul cu cei care au câștigat licitația pentru căminul din Complexul Studențesc.”, a spus Vlad Petcu. 

Muzeul TM

Și pe Strada Renașterii va fi ridicat un imobil care pune la dispoziție peste 900 de locuri de cazare. Acest proiect urmează să fie construit prin Compania Națională de Investiții. Potrivit informațiilor din raportul publicat de UVT anul acesta, spațiul va cuprinde 870 de camere pentru două persoane și 32 de locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Camerele vor fi dotate cu baie proprie, televizor, aer condiționat, cuptor cu microunde și mobilier. Imobilul va conține spălătorii, uscătorii, terase și spații de lectură. 

„La momentul actual a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar în toamnă se vor demara procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor. După ce vom avea aceste două cămine putem vorbi de capacitate de cazare decentă.”, a mai declarat Vlad Petcu. 

Este greu de estimat când vor fi finalizate. În ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor din actualele cămine, reprezentanții UVT speră ca fiecare imobil să intre anul viitor în renovare totală. Cele patru universități din Timișoara pun la dispoziție în total aproximativ 13.000 de locuri de cazare.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/