400 de euro pentru un certificat de vaccinare fals! Mii de români din toată țara au apelat la serviciile grupării din Banat

covid 19 vaccine next to several two hundred euro banknotes, concept image

Sunt din nou percheziții în Caraș-Severin și Timiș pe subiectul eliberării de certificate false de vaccinare. Anchetatorii spun că circa 8.000 de români au apelat la serviciile grupării infracționale din Banat, în condițiile în care, pentru câteva sute de euro, certificatul ajungea la client fără ca acesta să se prezinte măcar în vreun centru de vaccinare.

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și Serviciul de Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, efectuează 5 percheziții domiciliare în Timiș și Caraș-Severin, la 3 persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada 2021 – 2022, membrii grupării infracționale, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti-COVID-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani.

Pentru a obține un certificat de vaccinare valid, însă fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, o persoană interesată ar fi plătit membrilor grupării sume cuprinse între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de către oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora.

CITEȘTE ȘI: Vaccinare la chiuvetă în cabinetul unui medic de familie din Reșița!

Pentru aceste servicii, nu mai era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar de a transmite datele personale membrilor rețelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P.

Ca urmare a investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane care au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti-COVID-19 sau chiar schema completă.

Faza operațională a cazului a fost declanșată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare atunci 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea.

CITEȘTE ȘI: NEWS ALERT. Certificate de vaccinare pe șpagă în Caraș-Severin! Medici și asistenți, săltați de DGA!

De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparținând persoanelor implicate. Continuând cercetările, după efectuarea de investigații specifice, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării, fiind identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals.

CITEȘTE ȘI: NEWS ALERT. Medicii Truică și Robeci, în arest pentru corupție!

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. Perchezițiile se realizează cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

UPDATE, ora 10.00

Potrivit primelor date, este vorba despre medici de familie din Reșița, Timișoara și Lugoj.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/