Sorin Grindeanu a dezvăluit o altă eroare care a avut loc în noaptea în care cele opt unități administrativ-teritoriale au intrat în carantină fără să știe nimeni. Nu numai oamenii au fost luați prin surprindere, ci și fostul prefect de Timiș, Eva Andreaș, care ar fi fost sunată de anumiți membri din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
,,Undeva ieri noapte (n.r. 5 noiembrie), fostul prefect, Eva Andreaș, a fost sunată de membri din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență: <<Suntem pregătiți, vă așteptăm, suntem cu toții în poziție să instaurăm carantina>>. Probabil că ora târzie i-a făcut să uite cine e actualul prefect. Știu de cel puțin o situație, dar am înțeles că telefoanele au continuat și după momentul respectiv”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Autoritățile județene au anunțat în seara de miercuri că măsura carantinării va intra în vigoare de joi, de la ora 00.00. Joi, la 3.45, reprezentanții Prefecturii Timiș au anunțat, prin intermediul unui mesaj, că măsura carantinării intră în vigoare de la ora 05.00. Astfel, cetățenii au fost luați prin surprindere, cei mai mulți în timp ce se deplasau spre muncă. La ieșirea din localitate, oamenii au dat nas în nas cu polițiștii.