A fost lansat programul mult așteptat – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. Timp de trei zile, la Reșița va fi din nou sărbătoare.
La Sediul ATOR Banatul de Munte a avut loc conferința de presă, pentru lansarea și prezentarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, program ce va debuta de marți, 18 iulie, până joi, 20 iulie, la Reșița și Bocșa.
La evenimentul de lansare, din partea proiectului, au participat pr. inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și Anita Radics, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care au prezentat desfășurarea următoarelor trei zile ale celui mai așteptat eveniment dedicat tinerilor ortodocși, din Eparhia Caransebeșului.
De asemenea, prezent la acest moment de lansare a fost și viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa, care a vorbit despre implicarea și sprijinul important oferite Primăriei Reșița în organizarea acestei întâlniri, precum și despre deschiderea pe care instituția de conducere a orașului de pe Bârzava o are vizavi de inițiativele tinerilor.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizat cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se va desfășura în contextul aniversării a 7 ani de la înființarea ATOR Banatul de Munte și va reuni peste 300 de tineri din județ, din țară și din străinătate.
Programul evenimentului va fi unul divers, cuprinzând activități religioase, culturale, de divertisment, dar și, mai ales, de socializare și de interacțiune a tinerilor atât cu orașul Reșița și cu specificul zonei, cât și cu localnicii și, desigur, cu alți tineri ortodocși, din multe zone ale țării, care au aceleași valori și aceeași misiune – de propovăduire a lui Hristos pe înțelesul tuturor copiilor și tinerilor.
Activitățile închinate publicului larg, de pe parcursul evenimentului, vor fi: „Procesiunea tinereții” și spectacolul artistic din data de 18 iulie, atelierele meșteșugărești, Conferința pentru tineri, susținută de către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, dar și concertul de muzică folk, împreună cu focul de tabără din Poiana Golului, din data de 19 iulie, precum și participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, la Mănăstirea „Sf. Pr. Ilie Tesviteanul din Bocșa Vasiova, din data de 20 iulie.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs la Topleț
Ioana Toma |
05 December 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
FOTO. Nuielușele de Moș Nicolae, vedetele zilei în Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

