300 de mărțișoare TSD pentru cele mai frumoase reșițence!

Tinerii social-democrați au ieșit de 1 Martie pe străzile municipiului să împartă mărțișoare personalizate cu sigla TSD Reșița, urmând ca în ziua de 8 Martie să împartă flori doamnelor și domnișoarelor din municipiu.

A devenit deja o tradiție ca tinerii din PSD să își manifeste simpatia față de reșițence la început de primăvară. An de an, aceștia sunt atenți cu trecătoarele din mai multe zone ale orașului, cărora le oferă mărțișoare și flori. Chiar și așa, președintele TSD Reșița, Marius Bălean, este de părere că femeii ar trebui să i se acorde o atenție și mai mare.

psd psd1

„Atât femeile, cât și copiii sau vârstnicii trebuie sărbătoriți pentru că sunt speciali. Promitem ca pe viitor să organizăm acțiuni prin care să îi sărbătorim pe toți, dar să mobilizăm și publicul să participe la acțiuni de caritate, prin care să îi sprijinim împreună pe cei aflați în dificultate. Până la urmă, acesta este rolul social-democrației, a spus Marius Bălean pentru www.expressdebanat.ro.

psd3

Tinerii TSD spun că pe viitor vor promova și cultura, și obiectivele turistice din zona Reșiței, dar nu numai.

Comments

  1. marius says:

    Dar ce altceva nu vor promova tinerii de la TSD… intre timp, Gigel din prima poza se scobeste in nas cu mana libera. Stiam eu ca politrucii astia au mainile murdare 😀

  2. Gigel says:

    Mariusica, ai dioptrii mari la ochelari sau ochiul de sticla nu-ți focalizează bine dacă vezi lucruri imaginare-scobitul…Esti doar puțin frustrat si prin extensie,răutăcios.

  3. Doru says:

    Cu alte cuvinte , respectivul nu se scobeste in nas doar se scarpina

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/