3.000 de cărășeni fac mâine curățenie! Tu ce faci?

Lucrurile pozitive, de amploare, sunt posibile şi în țara noastră, atunci când românii se unesc pentru o cauză comună. Exemplu: Let’s do it România – cea mai mare acțiune de voluntariat organizată vreodată în România. Pe lângă Reșița, și alte localități din Caraș-Severin au decis să se implice.

Municipalitatea din Caransebeș se mobilizează, prin serviciul de salubritate, pentru un oraș mai curat. Caransebeșenii pot deveni voluntari în campania „Let’s Do It, Romania!”. Întâlnirea va avea loc la ora 10, la sediul Serviciului Public de Întreținere și Reparații (SPIR), iar zonele care vor urma a fi ecologizate sunt cele cunoscute a fi cu probleme, menționează directorul Transal Urbis SRL, Ovidiu Chimigeriu. „Punctele care vor fi salubrizate sunt: ștrandul nemțesc, drumul spre Mânăstirea Teiuș și drumul spre Valea Cenchii, prin zona Teiuș. Avem cunoștință că în aceste zone sunt aruncate des gunoaie și încercăm și prin această campanie să tragem un semnal de alarmă pentru păstrarea curățeniei în orașul nostru”.

Nici Oravița nu se lasă mai prejos. Tot de la ora 10, adunarea se dă pe platoul din zona Gării. Pe lângă elevii din oraș care sunt implicați în mai toate activitățile voluntare derulate în comunitate, sunt așteptați să participe și alți cetățeni care-și doresc să aibă un oraș mai curat. Materialele necesare (mănuși și saci) vor fi puse la dispoziție de Primărie, prin grija Asociației „Viitorul în Zori”.

La malul Dunării, la Moldova Nouă, curățenia se face între orele 9 și 15. Punctele de colectare vor fi amenajate pe faleza Dunării, Aleea F. Griselini, Parcul Poporului, zona spital – Centru Civic și, dacă va fi nevoie, și în alte alte zone unde vor exista voluntari implicați.

În stațiunea Băile Herculane, „tonul” curățeniei se dă la ora 10, prin grija Asociației Tinerilor. Cei care doresc să se alăture și să pună umărul la o stațiune mai curată sunt invitați să se înscrie accesând link-ul https://m.me/join/AbaP3ODSIXUsKhNs.

Și Oțelu Roșu se alătură campaniei „Let’s Do It, Romania!”. La ora 10, adunarea se dă în zona de agrement Gura Jgheabului.

La nivelul județului Caraș-Severin, potrivit portalului Let’s Do It, Romania!, s-au înscris până acum aproape 3.000 de voluntari.

CITEȘTE ȘI: 1 milion la curățenie! Hai și tu să contribui la #resitacurata!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/