26 aprilie. Să le trăieşti, Luminăţia Ta!

26 aprilie 2016. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la catastrofa numită Cernobîl. Şi 50 şi ceva de ani de la naşterea celui ce avea să devină Împăratul din Banat. După căderea Zidului, accidentul de la Cernobîl este comemorat an de an. În aceeaşi zi în care, de vreo 20 de ani, este sărbătorită într-o perpetuă veselie la Cameră naşterea întâiului fiu al Banatului.

Marii absenţi ai fastuoasei zile sunt Ionesie Ghiorghioni, Romică Anculia, Iancu Simi şi Adrian Chebuţiu, nevoiţi să-i aducă sărbătoritului prinosul lor de recunoştinţă din spatele gratiilor. Ceva mai norocoşi sunt Ianăş Roşeţi, recent ieşit din puşcărie pe motiv de vârstă, şi Ioan Borduz, condamnat şi el la închisoare, însă doar cu suspendare. Şi mai norocoşi sunt viitorii mari absenţi ai zilei în anii ce va să vină, care încă se zbat în libertate. Cu speranţa, pentru cei mai mulţi deşartă, că cercetările procurorilor din alte dosare aflate în lucru nu îi vor trimite şi pe ei acolo unde le e locul.

26 aprilie este ziua în care oamenii Împăratului din Banat obişnuiau să urce Golgota pentru a depune peşcheşul anual la Înalta Poartă. Unii, în schimbul titlurilor de domnitori deconcentraţi oferite cu voia Împăratului. Alţii, cu speranţa ocupării unor astfel de jilţuleţuri. Sub pretextul omagierii Marelui Sărbătorit, slugile nu mergeau la aniversare doar cu câte o Courvoisier, pentru care, se ştia, Împăratul de Banat avea o slăbiciune. Fiecare depunea în faţa Înaltei Porţi şi un plic, cu mulţi pupici. Mulţi spre foarte mulţi. Fără număr, spuneau neputincioşii. Pe numărate, îi contraziceau cunoscătorii putincioşi. Confirmarea titlurilor împărţite de Împărat depindea de numărul pupicilor. Şi de culoarea lor. Verde-Împărat devenise noul său titlu, după intrarea Împărăţiei Proletare în Eurouniune. Important e că El şi-a continuat domnia sărac, dar cinstit. Cinstit, întrucât slugile plătesc pentru el cu ani grei de puşcărie. Sărac, pentru că pupicii verzi nu lasă niciodată urme.

 

 

*Această rubrică este un pamflet. O pastilă nerecomandată încruntaţilor, morocănoşilor, celor care nu ştiu de glumă. Sau poate tocmai pentru ei este!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/