2,5 milioane de lei pentru trei școli din Clisura Dunării

În momentul în care un dascăl ajunge să ocupe scaunul de edil-șef, atragerea investițiilor în mediul educațional devine o prioritate! O demonstrează chiar primarul comunei Socol, Olghița Ghiță.

Trei școli din comuna cărășană Socol urmează să fie reabilitate după ce, la finele lui 2017, edilul Ghiță semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării: „Este vorba despre Școala Gimnazială «Sfântul Sava» din localitatea Socol și alte două școli primare din Zlatița, respectiv Câmpia, cu câte două grupe de grădiniță în incinta fiecărei școli”, explică primarul.

Din cele relatate de șeful administrației publice din Clisura Dunării, în anul următor semnării contractului de finanțare (2018) s-a finalizat și proiectul tehnic al lucrărilor, toate facturile fiind la zi în acest sens. Rămâne doar ca scenariul de incendiu să fie avizat de către organele competente, iar lucrările să poată fi demarate: „Cel mai mare hop peste care trebuie să trecem este avizarea scenariului de incendiu pentru cele trei școli, documentația în acest sens fiind depusă în data de 9 iulie, anul acesta. De aceea am preferat să nu riscăm să începem lucrările pentru a nu apărea vreo problemă ulterior”.

În privința reabilitării celor trei instituții de învățământ, costurile se ridică la 2,5 milioane de lei, bani în care nu intră și dotarea cu mobilier specific a școlilor. Despre cum se vor desfășura lucrurile după primirea avizului favorabil de la ISU „Semenic”, Olghița Ghiță punctează: „Pot să vă spun că pentru două școli, cea din Socol și cea din Câmpia, va trebui să scoatem la licitație, conform legislației în vigoare, în schimb, la Zlatița, lucrările le vom putea face cu încredințare directă, căci ne încadrăm în plafonul de sumă prevăzut prin lege”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/