2,5 kilograme de cannabis, „cumpărate” de DIICOT de pe piața drogurilor din Reșița!

Trei tineri au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau o cantitate impresionantă de droguri unor clienți din Reșița! Clienții fiind investigatori sub acoperire!

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a celor trei inculpați, toți cu vârste cuprinse între 25 și 27 de ani. Sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

„În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au introdus în țară, de pe teritoriul Spaniei, droguri de risc, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din județul Caras-Severin, în special pe raza municipiului Reșița. La data de 25.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Caraș-Severin și B.C.C.O. Timișoara au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor 3 inculpați, în timp ce aceștia încercau să comercializeze cantitatea de 2,5 kilograme de cannabis. Ulterior activității de prindere în flagrant, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare pe raza județului Caraș-Severin, la locații folosite de inculpați, ocazie cu care a fost găsită și ridicată cantitatea de 0,5 kilograme cannabis”, informează DIICOT.

gif card de energie dacus 1000x100

În cursul zilei de astăzi, doi dintre inculpați, Petrică Romică Rusanda și Georgel Ionel Savu, urmează să fie prezentați Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de unul dintre inculpați a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/