Administrația locală pregătește din timp cea mai importantă manifestare a anului. Smiley promite că face spectacol, astfel că pentru acțiune reșițenii vor avea la dispoziție nici mai mult, nici mai puțin de câteva hectare de teren să se distreze în voie.
Cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai oraşului, Primăria Municipiului Reşiţa şi Consiliul Local organizează evenimentul devenit tradiţie: „Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană”. Manifestările au loc în perioada 26-28 iunie 2015, în cartierul Lunca Bârzavei (Govândari), în zona Renk, pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 ha.
Programul cuprinde concerte în aer liber susţinute de artişti recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional, care se vor desfăşura pe parcursul celor trei zile (vineri, sâmbătă, duminică), concursuri, proiecţii de laser, demonstraţii sportive.
În data de 27 iunie, Smiley, unul dintre cei mai îndrăgiţi solişti de muzică pop-dance din România, dar şi unul dintre cei mai carismatici prezentatori ai show-business-ului românesc, promite un concert de excepţie la Reşiţa. De asemenea, în ziua următoare, pe 28, artiştii de renume balcanic, Ana Bekuta şi Miroslav Ilic, care se bucură de un număr impresionant de fani în Banat, şi nu numai, vor fi prezenţi pe scena reşiţeană.
„Şi anul acesta, ne exprimăm încrederea că Smiley, Miroslav Ilic, Ana Bekuta, Nicoleta Voica, Petrică Mâţu Stoian alături de ceilalţi artişti vor atrage un public numeros, asigurând municipiului vizibilitate atât pe plan regional, cât și naţional şi chiar european”, spune Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.
La manifestările dedicate Zilelor Reşiţei municipiul va primi vizita unor delegaţii oficiale din mai multe oraşe europene, în baza relaţiilor de amiciţie/înfrăţire. „Pe această cale, invităm comercianţii care sunt interesaţi să participe la sărbătoarea oraşului, să îşi depună solicitările la Registratura Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa, etaj I, la sediul situat pe str. Petru Maior nr. 2 (Bloc 800), sau pe fax, la numărul 0255 212 483, ori pe e-mail, la adresa patrimoniu@primariaresita.ro. Totodată, adresăm o invitaţie către toate persoanele fizice şi juridice, dispuse să sprijine financiar evenimentul, să se alăture eforturilor noastre, folosind această ocazie şi pentru a câştiga notorietate pe plan local şi naţional. Pentru mai multe informaţii poate fi apelat numărul de telefon 0255/ 211 692, interior 120 – Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate”, se arată în comunicatul de presă transmis de administrația locală în urmă cu doar câteva momente.
iar va inghesuiti pe calnicel …. cand zona industriala e goala toata … cu niste autocare, ar rezolva acessul persoanelor fara automobil …. plus ca-n zona aia , jumate sa o amenajeze ca spatiu pentru spectacol si celalalta jumate ca parcare si toti ar iesi in castig … dar desigur alesi nostri au alte idei futuriste … care mai putin conincid cu interesele orasului.
Ceausescule, ai inviat? Te-ai bagat si tu in seama ca musca in rahat, dar esti pe langa. Zona industriala nu are ca destinatie desfasurarea de spectacole si destinatia nu se poate modifica asa ca ti s-a nazarit tie azi-noapte. Zona Calnicel e potrivita pentru desfasurarea Zilelor Resitei ca spatiu, utilitati, accesibilitate. Somn usor, nea Ceasca!
In Resita ,,zona industriala” are orce alta destinatie mai putin industria. Deci putem concluziona ca in aceste zone se pot organiza spectacole, vernisaje artistice, nunti, botezuri, meciuri de fotbal etc. Si in acest mod simplu industria(fosta) resiteana e inlocuita de manifestari cultural-artistice + mici + bere.