Deputatul Marius Damian consideră că școlile au nevoie de noi reguli pentru a combate indisciplina. Social-democratul a vorbit despre cele mai recente schimbări care vor...
Trenurile vor circula în următoarele două zile cu viteze ceva mai reduse pe șinele din Banat. Codul portocaliu de caniculă a fost prelungit. Astfel, în...
Municipiul Reşiţa, prin Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, cu sediul în Reşiţa, strada Petru Maior, nr. 2, Serviciul Parcări, organizează...
Lucrări de spălare sunt programate în localitățile Ohaba Lungă și Dubești, din județul Timiș. Vezi programul! Miercuri, 14 august, între orele 9-14, presiunea va fi...
Evenimentul Celebrarea Orașului 2024 aduce restricții în trafic în zona centrală a Timișoarei. Se închid străzi și pentru organizare. Polițiștii timișoreni anunță că primele...
Urmează două zile de rugă în două localități aparținătoare de comuna Vermeș și Caraș-Severin. În serile de 15 și 16 august, localnicii sunt invitați să...
Profitați de ultimele locuri la distanță și cu frecvență redusă, la Universitatea Politehnica Timișoara care scoate la concurs ultimele locuri, începând cu 22 august 2024....
În localitatea Carașova, din Caraș-Severin, s-a desfășurat în această perioadă, prima serie de activități sportive, din cadrul proiectului Erasmus+ „Active Villagers”. Acest proiect, implementat de...
S-a trecut la a doua etapă de turnare a betonului pentru tunelul de la pasajul Solventul din Timișoara. Avansează lucrările la pasajul Solventul din Timișoara....
Sărbătoarea va coincide cu ruga satului. Se anunță o zi de petrecere cu folclor bănățean. Localnicii sunt invitați la evenimentul programat la ora 18:00 și...
Cadre medicale din Reșița, Caransebeș și Arad sunt beneficiarele primului curs din România, de medicină tactică de urgență folosită pe câmpul de luptă. Este un...
Deși are un potențial agricol imens, România exportă materii prime ieftine și importă produse alimentare scumpe, spune deputatul AUR de Timiș. Situația, continuă el, subminează economia...
Universitatea de Vest din Timișoara a început implementarea proiectului prin care construiește un cămin studențesc pentru 162 de studenți în campusul de la Ghiroda. Noul...
Primăria Timișoara reușește cu greu să-i scoată afară pe membri clanului care au ocupat ilegal o vilă istorică din zona centrală a orașului. În urmă...
Colțul de mineralogie estetică „Constantin Gruescu”, de la sediul pompierilor cărășeni, numără de acum și mai multe „nestemate”, în urma unei donații venite din partea...
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la conducta principală pe str. 1 Decembrie1918, se va opri furnizarea apei potabile astăzi 13.08.2024 de la ora...
Asociația Voluntariatul pentru Toți, Reșița, angajează ASISTENT MANAGER – COORDONATOR VOLUNTARI! Asociația Voluntariatul pentru toți Reșița angajează ASISTENT MANAGER – COORDONATOR VOLUNTARI Condiții: • Vorbitor...
Anunț privind sprijinirea categoriilor de cupluri mama-nou-născut defavorizate cu tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile pentru nou-născuți, acordate în cadrul Programului...
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe strada Macilor, se va sista furnizarea apei potabile astăzi: 13.08.2024 de la ora 11:00-15:00. Vor fi afectaţi...
Poliția de Frontieră Timișoara va cumpăra peste 200 de dispozitive mobile pentru verificarea documentelor persoanelor care tranzitează granițele. Dispozitivele mobile pentru verificarea documentelor de calatorie,...
Meteorologii anunță pentru următoarele două săptămâni temperaturi caniculare în toată țara. Temperaturile maxime vor atinge și depăși 39 de grade săptămâna aceasta, iar din 19...
Universitatea Politehnica invită timișorenii la primul festival japonez de vară din Timișoara – Nippon Summer Fest sau natsu matsuri. Evenimentul este organizat de Centrul...
În vederea remedierii unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă la intersecția strada Baia, suntem nevoiți să anunțăm întreruperea furnizării apei astăzi: 13.08.2024 de...
Palatul Victoria, ședință de guvern. Atmosferă de lucru, înflăcărată și responsabilă de ambele părți ale coaliției de guvernare. Miniștrii par animați de cele mai bune...
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a făcut public programul zilei de 13 august, unde se vor executa lucrări de reparații și întreținere. SDM face cunoscut programul...
La străzile din Băuțar, lucrările s-au reluat după un an de pauză, canalizarea merge binișor iar apa e compromisă. În exprimarea primarului Romeo Răduță, acesta...
Primăria Mehadia cumpără, de aproape un milion de lei, mobilier și echipamente digitale pentru dotarea unităților de învățământ din comună. În urma câștigării unui proiect...
„Aștept semnarea acordului de către liberali”, a declarat Alfred Simonis, „în măsura în care își doresc”. Simonis s-a întâlnit deja cu Alin Nica, președintele în...
Dobânzile exorbitante practicate de instituțiile financiare nebancare devin istorie! Legea a fost promulgată. Deputatul Silviu Hurduzeu a anunțat că legea pentru limitarea dobânzilor la creditele...
De Sf. Maria, localnicii petrec cu atmosferă frumoasă și muzică populară bănățeană. Pe 15 august, cunoscuta solistă va întreține atmosfera în cadrul evenimentului intitulat Nigeia...
În comuna cărășeană Lăpușnicel și satele aparținătoare nu mai rămâne un metru de drum comunal sau stradă fără asfalt! Încă una dintre ambițiile primarului Ilie...
Deputatul Marius Damian a transmis un mesaj tinerilor cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. Social-democratul consideră că adulții au obligația de a le oferi oportunități...