2011 a fost anul furturilor în Caraș-Severin

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Anul care a trecut a însemnat furturi mai multe, locuințe „sparte” și hoții în mijlocul străzii, din buzunare și poșete. De altfel, numărul acestora din urmă a crecut cu 180% față de anul 2010, care a fost mai liniștit din acest punct de vedere, întrucât tupeul hoților nu a fost atât de mare.   

Numărul furturilor a crescut în 2011, față de anul precedent de la 1947 la 2363, cu 21,3%. De asemenea, același trend ascendent l-au cunoscut și furturile din locuințe, al căror număr a ajuns la 423, după ce în 2010 numărul a fost mai mic cu 20,5%. Ceea ce surprinde în statistica polițiștilor însă, este faptul că furturile din buzunare și poșete au crescut cu 180%. Tot o creștere semnificativă au avut și furturile din mașini, polițiștii înregistrând cu 78% mai multe cazuri, dar și tâlhăriile care au crescut de la 22 la 39 de cazuri.

promovare banner maxagro

Un trend descrescător în 2011 l-au avut furturile din societățile comerciale și cele de mașini. În ciuda cifrelor, comisarul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin spune că per ansamblu, județul este liniștit. „Având în vedere rezultatele obţinute şi faptul că numărul infracţiunilor cu violenţă este scăzut, apreciem că judeţul nostru poate fi caracterizat ca fiind un judeţ liniştit şi sigur”, a spus Grigore Stolojescu, șeful inspectoratului cărășean. Anul trecut, polițiștii au soluționat peste 4.000 de cazuri.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/