20 decembrie 1989. “Huliganii” îl sfidează pe Ceaușescu și declară Timișoara primul oraș liber

La 20 decembrie 1989, coloane cu zeci de mii de muncitori părăsesc întreprinderile si se îndreaptă spre centrul Timișoarei. Manifestanții înființează Frontul Democratic Român, militarii sunt retrași în cazărmi, se interzice folosirea armamentului, armata fraternizează cu protestatarii.

Autoritățile centrale și locale nu-și mai exercită autoritatea asupra orașului. Este momentul în care Timișoara devine primul oraș liber al României.

În balconul Operei, manifestanții îi înmânează primarului Timișoarei revendicările: eliberarea arestaților, predarea către familii a cadavrelor celor morți, demisia lui Nicolae Ceaușescu, circulația liberă a oamenilor și a ideilor.

În aceeași zi, Nicolae Ceaușescu revine din vizita oficială din Iran și instituie starea de necesitate. Ține un disurs televizat în care afirmă că „elemente huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării țării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluției socialiste și întoarcerii sub dominație străină”. Ceaușescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj și pe românii din interior care își vând țara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”. Recunoaște intervenția armatei împotriva protestatarilor, dar nu spune nimic despre morții și răniții de la Timișoara.

La 20 decembrie 1989, starea de spirit în Timișoara s-a schimbat radical, iar o cronolologie a acelei zile este prezentată de memorialulrevolutiei.ro „Toată lumea ştia că aveau să iasă marile întreprinderi”, mărturisea revoluționarul Claudiu Iordache, conform sursei citate. Semnalul l-au dat muncitorii de la A.E.M. şi Electrotimiş care vor porni spre ELBA, unde confrații lor erau în a doua zi de grevă generală. Li se alătură muncitorii de la cea mai puternică întreprindere timişoreană, U.M.T, care se vor îndrepta spre sediul filialei județene a PCR.

Zecile de mii de muncitori hotărâţi paralizează reacţia autorităţilor comuniste şi determină fraternizarea multor militari cu demonstranţii. Din acest motiv şi pentru a se evita incidentele, Ştefan Guşă a ordonat retragerea tuturor efectivelor şi tehnicii militare aflate în oraş în cazărmi şi trecerea lor la apărarea circulară a acestora, măsură aprobată şi de ministrul Milea. Trebuie precizat că nu este vorba de o fraternizare generală a armatei din stradă cu demonstranţii. Fraternizarea a avut loc numai la nivelul soldaţilor şi a gradelor inferioare pentru că marea majoritate a comandanţilor îndoctrinaţi şi temători de consecinţe continuau să rămână obedienţi clanului Ceauşescu.

La Balconul Operei se naște Frontul Democrat Român

La orele prânzului aproape toată Timişoara era în stradă, în Piaţa Operei sau în faţa Judeţenei de partid, unde la 20 decembrie 1989 se vor constitui cele două nuclee de conducere a revoltei timişorenilor.
În jurul orei 13:00, din iniţiativa lui Lorin Fortuna, un grup de revoluţionari urcă la balconul Operei, unde iau hotărârea de a constitui un comitet de coordonare şi conducere. În acest scop, Fortuna invită câte 2-3 reprezentanţi ai întreprinderilor ai căror reprezentanţi se aflau în piaţă, să urce alături de grupul de iniţiativă. Comitetul constituit în foaier a formulat un program de revendicări minimale, pe baza căruia să poarte tratative cu reprezentanţii puterii comuniste şi a ales un birou permanent format din Lorin Fortuna (preşedinte), Claudiu Iordache (vicepreşedinte), Maria Trăistaru (secretară), precum şi Ioan Chiş şi Nicolae Bădilescu, membri.

Astfel, în jurul orei 14:00, Lorin Fortuna anunţa în faţa a peste 50.000 de demonstranţi constituirea primei formaţiuni politice libere, Frontul Democrat Român ce-şi va schimba în scurt timp denumirea în Frontul Democratic Român. În după-amiaza zilei de 20 decembrie, Timişoara devenea primul oraş liber din România, iar liderii Frontului Democratic Român au lansat un apel către toate oraşele ţării de a urma exemplul Timişoarei, apel căruia oraşul Lugoj i-a dat curs în aceeaşi zi, iar Aradul, Clujul şi Bucureştiul în ziua următoare.

Bobu și Dăscălescu aterizează la Timișoara de urgență

La ora 14:30, soseşte la Timişoara, cu un avion special, premierul Constantin Dăscălescu, însoţit de Emil Bobu, secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice și membru CPEx, şi de trei miniştri, fiind aşteptaţi la Judeţeana de partid de reprezentanţii puterii locale, de Ion Coman, dar şi de zeci de mii de timişoreni, care scandau lozinci împotriva regimului Ceaușescu.

La scurt timp după sosire, la presiunea demonstranţilor, Dăscălescu începe „negocierile” cu o delegaţie a celor din stradă formată din 13 revoluţionari. Aceştia se vor constitui într-un Comitet cetăţenesc, ce va reprezenta al doilea nucleu de conducere a revoltei timişorenilor. După schimburi dure de replici între primul ministru şi revoluţionarii Ioan Savu, Ioan Marcu, Sorin Oprea, Petre Petrişor, Mircea Mureşanu etc., de neimaginat cu doar o săptămână în urmă, se structurează un set de revendicări: abdicarea lui Nicolae Ceaușescu, demisia guvernului, eliberarea arestaţilor, restituirea morţilor familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte, alegeri libere etc. Revendicările, transcrise de Ioan Savu, vor fi prezentate mulţimii de către Petre Petrişor şi vor fi comunicate, împreună cu numele liderilor, Consulatului iugoslav pentru a fi difuzate în exterior.

Eșecul negocierilor lui Dăscălescu. Ce revendicări a acceptat

În jurul orei 18:00, o delegaţie a F.D.R., formată din Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu, Mihaela Munteanu etc. vine în sediul Judeţenei de partid pentru a participa la tratativele cu reprezentanţii guvernului. Revendicările lor erau aproape similare cu cele transcrise de Savu, cea mai importantă fiind demiterea lui Ceauşescu.

Dăscălescu nu a avut curajul să-i comunice Nicolae Ceaușescu cererea timișorenilor de a demisiona, astfel că negocierile cu reprezentanţii guvernului au eşuat. Singurele revendicări acceptate au fost cele referitoare la eliberarea celor arestaţi – o parte dintre ei vor veni în cursul serii în Piaţa Operei – şi restituirea morţilor. Pe toată durata aşa-ziselor negocieri, mulţimea a scandat lozinci anticeauşiste: „Jos Ceauşescu!”, „Jos analfabeta!”, „Ceauşescu şi soţia nu au loc în România!”, „Până la Crăciun să scăpăm de acest nebun!” etc.

După eşuarea negocierilor, delegaţia F.D.R. pleacă spre Operă, însoţită de peste 2000 de demonstranţi. În scurt timp, cea mai mare parte a protestatarilor vor pleca spre Piaţa Operei, unde îşi avea sediul F.D.R., transformată într-o zonă de speranţă şi forţă a timişorenilor liberi.

Ceaușescu: Acțiuni organizate din timp de cercuri reacționare, agenturile de spionaj străine

În cursul serii, Nicolae Ceauşescu rosteşte la Radio şi Televiziune o cuvântare prin care înfierează Timişoara. Redăm integral acest discurs, publicat pe historia.ro: ”În zilele de 16 și 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentințe judecătorești legale, câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente, trecând la atacarea unor instituții de stat, distrugând și jefuind o serie de clădiri, de magazine. În ziua de 17 decembrie și-au intensificat activitatea împotriva instituțiilor de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare. Aceste grupuri aveau scopul de provoca dezordine și distrugerea instituțiilor și bunurilor generale ale orașului și de a da semnalul unor asemenea acțiuni și în alte centre. Deoarece acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste, au continuat, conform Constituției și în conformitate cu legile țării, unitățile militare au fost obligate să s apere, să apere ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt, să apere ordinea în întreaga țară. Organele de ordine, procuratura, au efectuat și continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele și vinovații acestor acte cu caracter net fascist, provocator de distrugere.

Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercuri reacționare imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. Scopul acestor acțiuni antinaționale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialiste.

Nu întâmplător, posturile de radio de la Budapesta și din alte țări au declarat încă în cursul acestor acțiuni antinaționale teroriste o campanie deșănțată de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre. Doresc să declar cu toată răspunderea că unitățile armatei noastre, care au misiunea apărării independenței și suveranității patriei, a cuceririlor revoluționare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare, nu au răspuns chiar atunci când soldații și ofițerii au fost loviți, ci numai atunci când situația a ajuns de așa natură încât au fost atacați de bandele teroriste și au fost puse în pericol instituțiile fundamentale, ordinea din județ. Armata și-a îndeplinit pe deplin îndatorirea față de patrie, de popor și cuceririle socialismului.
Această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței și suveranității popoarelor, acelor popoare care nu vor dominația străină și sunt gata să-și apere cu orice preț, inclusiv cu arma în mână, independența, dreptul al o viață liberă. Să acționăm în așa fel pentru a nu fi necesară intervenția… dar…. în același timp, să nu se admită în nicio împrejurare ca Armata să fie atacată, să se acționeze pentru crearea de dezordine, pentru a împiedica activitatea și munca pașnică a poporului. Adevărata libertate, adevăratul umanism înseamnă a asigura dezvoltarea socialistă a patriei, bunăstarea întregii națiuni, a asigura independența, integritatea țării, și a demasca pe toți aceia care acționează, indiferent sub ce forme, împotriva intereselor patriei, a independenței, a socialismului în România.

Doresc să declar în această seară, în fața întregii noastre națiuni, că în ce mă privește, ca fiu devotat al poporului, în munca și răspunderile încredințate de partid și popor, voi acționa în orișice împrejurări în interesul poporului, pentru bunăstarea, fericirea sa, în interesul construcției socialiste, al independenței și suveranității țării. Nu am și nu voi avea niciodată nimic mai presus decât poporul, patria, integritatea României și socialismul.

Mă adresez tuturor cetățenilor patriei noastre, cu chemarea de a da dovadă de înalt spirit patriotic revoluționar, de a înțelege că cele întâmplate la Timișoara constituie acțiuni organizate din timp de cercuri reacționare, agenturile de spionaj străine care au organizat toate acestea împotriva patriei noastre. Să acționăm cu toată răspunderea în așa fel ca nicăieri în țara noastră să nu se mai poată organiza și să nu se mai producă asemenea situații.

Este necesar, dragi tovarăși și pretini, cetățeni ai Republicii Socialiste România, să dăm dovadă de marea răspundere și înțelepciune a poporului nostru, care în cele mai grele timpuri au dat jerfe grele, mulți din cei mai înaintați fii ai națiunii noastre și-au dat viața pentru independența, pentru bunăstarea, pentru integritatea și construcția socialismului în România. Nu trebuie să existe nimic care să împiedice acțiunea noastră hotărâtă în a servi poporul, socialismul, viitorul luminos al patriei noastre, al națiunii noastre. Vă adresez, dragi tovarăși și pretini, dragi compatrioți, chemarea de a întări colaborarea și unitatea, de a face totul pentru libertatea, pentru construcția socialismului, pentru bunăstarea poporului, pentru integritatea și independența României”.

După discurs, Nicolae Ceaușescu declară stare de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş şi îl desemnează pe generalul Victor Stănculescu în funcţia de comandant militar al Timişoarei.

Proclamaţia Frontului Democratic Român, primul document programatic al revoluţiei române

În aceste condiţii revolta populară intră într-o nouă fază, transformându-se în revoluţie. În mod explicit se cerea înlăturarea lui Ceauşescu, dar implicit şi înlăturarea regimului comunist, pentru că atunci timişorenii puneau semnul egalităţii între Ceauşescu şi regimul comunist. Conform memorialulrevolutiei.ro, în noaptea de 20/21 decembrie se constituie o comisie de redactare a unui program oficial de acţiune a F.D.R., program finalizat în jurul orei 3. Platforma-program intitulată Proclamaţia Frontului Democratic Român a constituit primul document programatic al revoluţiei române din decembrie 1989, confirmând trecerea de la revoltă populară la revoluţie. Proclamaţia consfinţea existenţa unei noi forţe politice şi propunea Guvernului realizarea unui dialog prin acceptarea unor revendicări: alegeri libere, libertatea cuvântului, presei, radioului şi televiziunii, deschiderea graniţelor, eliberarea deţinuţilor şi dizidenţilor politici, reforma învăţământului, pedepsirea celor care au dat ordin să se tragă în demonstranţi, restituirea morţilor familiilor, recunoaşterea noii structuri politice etc. În final, se făcea un apel către toate localităţile ţării de a urma exemplul Timişoarei şi de a intra în grevă generală începând din 21 decembrie, până la victoria finală.

 

foto: banatulmeu.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/