19 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus! Două sunt din Timișoara!

La nivel național au fost înregistrate până acum 158 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Testele au confirmat 19 noi probe de ieri după-amiază până astăzi la ora 10.00. Grupul de Comunicare Strategică a hotărât să raporteze bilanțul de două ori pe zi, la ora 10.00 și la ora 18.00.

Autoritățile anunță că din cele 19 cazuri 4 sunt din Arad, 3 din Ilfov, 2 din Vâlcea, 2 din Timișoara și câte unul din București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava. Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 de ani, sunt în carantină sau autoizolare.

„În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal”, au transmis reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

Județul Caraș-Severin rămâne deocamdată la 4 îmbolnăviri, la care se adaugă un caz din județul Cluj, carantinat la Reșița. În prezent sunt izolate la domiciliu 309 persoane, iar 49 sunt în carantină.

În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.153 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Autoritățile le reamintesc oamenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/